Nu ne-am mai văzut de mult timp, dar știu bine care va fi primul lucru pe care îl fac cînd ne vom revedea: o să te felicit pentru cartea ta despre Faulkner*.

Să-l faci pe Faulkner nu doar inteligibil ca autor, ci și atașant ca personaj (căci întreaga ta carte se referă la el în binomul indestructubil scriitor-operă) unui cititor atît de avid de Hemingway cum sînt eu este, o spun cu admirație, o performanță în sine. De cîte ori întîlnesc numele tău în paginile vreunei reviste sau în corespondența cu vreun prieten, îmi spun ”da, să nu uit să-l felicit pentru cartea despre Faulkner cînd ne-om vedea!”. Doar că, zilele trecute, cînd V.V.Ponta te-a jignit cu o ușurință explicabilă doar printr-o gravă deteriorare a ființei sale (voi reveni la asta), nu la cartea ta despre Faulkner m-a dus gîndul, deși ai un capitol impresionant despre linșaj acolo, ci la cea despre Tony Judt. Ce-ar fi zis Tony Judt, un socialist sceptic, tobă de carte și atît de bine plasat în raport cu istoria Europei încît înțelegea și zădărniciile proiectului Uniunii, nu doar oportunitățile sale, despre faptul că primul-ministru al României membră UE, un socialist fericit și fără întrebări interioare, de o incultură intensă și de o impostură pulverizantă prin tupeul care o susține, incapabil să înțeleagă altceva decît logica caftului din spatele blocurilor de la Ferentari, te socotește fascist?  Pe tine! Zîmbești, nu-i așa? Și eu...

După atacul smintit al lui V.V. Ponta la adresa ta am avut, imediat, două așteptări. Prima, să apară spontan o mulțime de gesturi de solidarizare în mica lume a celor cu carte. A doua, să înțeleagă lumea că Ponta a vorbit ca un bolșevic din generația Iliescu, numindu-te ”fascist”, pentru că nu are nici talentul, nici argumentul de a răspunde criticii tale pe măsură. Tu ai dreptate, el are putere – de-aia te face fascist, în văzul țării pe care o administrează și care e și a noastră, a mea și a ta. Strategia bolșevică de luptă împotriva culturii include, ca moment esențial, o mare manipulare: adversarul cultural trebuie înfățișat lumii altfel decît este. Mizînd pe slăbiciunea intratabilă a poporului pentru conspiraționism și pentru iluzii, convins fiind că ceea ce vede singur nu e adevărat, că e mereu o înșelătorie în orice, bolșevicii s-au ocupat, cum știi, cu demascările. Adică, prestigiul intelectual dobîndit la catedră, prin cărți scrise și acțiune culturală consecventă, e o mască pe care, în numele adevărului, bolșevicii sînt specializați în a o da jos. Și sub ea, ce să vezi, un chip hîd! De fascist bătrîn, eventual.

De pildă,  Andrei Pleșu nu este cel pe care îl știm, talentul său, farmecul său, inteligența sa, cărțile sale, sînt o iluzie, o mască, popor, vino aici să-ți spun eu cine este el, de fapt!  E un prost lipsit de talent care plagiază titluri și lucra ocult cu Noica în favoarea lui Ceaușescu. Horia Patapievici nu este mintea strălucită și omul de o cinste monumentală, neverosimilă pentru lumea Ponta-Voiculescu, pe care îl știm, nu este, cum se poate obiectiv proba, cea mai fericită numire în administrația culturală făcută în ultimii zece ani în România, ci o nulitate intelectuală care a furat bani publici. Mircea Cărtărescu nu este pur și simplu cel mai bun scriitor român în viață, vîrful suprem al romanului românesc de după 1990, ci este un propagandist ieftin, despre care Ciuvică ne-a și spus de atîtea ori că ”scrie prost, domne!”. Și tu, Mircea Mihăieș, tu nu ești tu! Tu nu ești autorul pe care îl citim de atîta timp, tu nu ești profesorul pe care îl știu atîția studenți, tu nu ești intelectualul timișorean pe care îl știu toți intelectualii țării! Tu ești un fascist bătrîn care urăște România. Și toate aceste demascări, confirmînd suspiciunile cronice ale unora  care nu știu bine pe ce lume sînt, pot avea chiar succes la ceva popor.

Acest tip de bolșevism este practicat de V.V.Ponta și, de aceea, mi se pare futil să ne întrebăm dacă tipul chiar știe ce spune, chiar știe ce-i aia fascist sau dacă resimte vreo jenă că te face pe tine fascist în timp ce el stă în nezdruncinată prietenie cu negaționistul admirator al lui Antonescu numit Șova și cu purtătorul de uniformă Wermacht numit Mazăre. Da, evident că habar nu are ce-i aia fascist (sînt convins că e și cazul tovarășilor săi mai sus numiți), dar această constatare nu ne ajută la nimic. Sînt situații în care ignoranța funcționează ca alibi perfect. Eu cred, dragă Mircea, că e mult mai grav. Nu  avem de-a face cu un episod al ”războiului” lui Ponta cu Băsescu, așa cum premierul vrea să ne facă să credem, ci cu un episod al războiului lui Ponta împotriva culturii. Ce nu-i place unuia ca Ponta la cultură? De ce o urăște? De ce îi vine să cheme duba cînd aude de cultură? Simplu, pentru că e liberă și decentă, iar lui V.V. Ponta nu-i plac oamenii liberi și este înfricoșat de decență. Poate că se simte și vinovat de plagiatul rușinos cînd privește în oglindă și vrea să spargă oglinda - cultura este oglinda aceea. Sau poate, pur simplu, o simte ca pe un teritoriu în care nu poate intra și dacă ar fi așa ar comite cea mai ușor de reparat greșeală, bietul de el, căci miile de porți ale culturii sînt larg deschise pentru absolut oricine și este de ajuns doar să i le arate cineva în care el are încredere.

Nu știu de ce este atît de pornit împotriva culturii, dar știu că este! Tu nu vezi că nu știe bine cum se cheamă monumentul lui Brâncuși din Tîrgu-Jiu, orașul în care cîștigă alegeri en fanfare? Îi tot zice ”Coloana Infinită”. Tu n-ai văzut că habar nu avea ce-i cu Festivalul Enescu și se repezise să-l și desființeze? Tu nu ai văzut cum putea să urască ICR-ul? Tu nu ai văzut cu cîtă liniște desființa Muzeul Țăranului Român, comasîndu-l cu Muzeul Satului și plasîndu-l, aiuritor, în administrarea Muzeului Antipa? Tu nu ai văzut cum vorbește cu doamnele din guvernul său?

Cum ziceam, ambele așteptări ale mele s-au împlinit. Solidaritatea cu tine s-a exprimat imediat. Unii chiar și-au amintit că și ei au fost numiți la fel (Cristi Preda mi-a amintit că și pe el și pe mine ne-a făcut Ponta fasciști prin 2011, eu uitasem). Alții și-au pus și ei, cu mîndrie, eticheta în piept, așa cum se făcea cu ”golan” în Piața Universității. Nu în ultimul rînd, la Timișoara și la București s-au redactat proteste publice și puzderie de semnături prestigioase s-au strîns în susținerea lor. Pe de altă parte, cei care au mintea la ei au priceput că Ponta a procedat ca un bolșevic.  Stigmatul ”fascist”aplicat oricui nu e de acord cu tine este, se știe, atît o metodă bolșevică, primitivă de acuzare peremtorie, dar și o metodă de asasinat moral. Eticheta de ”facist” nu numai că te trimitea în colonia penitenciară, dar te și pulveriza în neant. Fascistul, odată declarat ca atare de către regim, înceta să mai existe. Dispăreau cărțile și articolele lui, fotografiile lui, poprietățile lui, memoria lui, numele lui de pe unde era scris, ba uneori chiar și familia lui. Rolul cel mai important pe care îl mai avea de jucat era acela de dușman. Nu cred că Ponta a vrut doar să te acuze. A vrut să te facă să dispari. În ordinea lumii din capul lui Ponta, tu, și alții ca tine, nu meritați să existați.   

Dragă Mircea, Ponta este un bolșevic autentic din punct de vedere politic. Dar, omenește vorbind, cazul lui e trist. Îl bănui că este un fel de Eugene de Rastignac neaoș și insolit, care îl ia ca model  politic pe A. Năstase și îi iubește pe Che Guevara și pe Mao. Cred că o analiză atentă a biografiei sale va descoperi un băiat cu răni sufletești de demult care vrea să cucerească lumea  mințind-o și speriind-o, subjugînd-o prin cinism și sufocînd-o cu barbarie. Vrea, probabil, să dea înapoi lumii ceea ce a primit de la ea – mi-l imaginez lesne într-un episod balzacian de genul "À nous deux, maintenant!". A găsit că politica e locul său nu pentru că avea vocație sau studiase îndeletnicirea, ci pentru că este un spațiu al agresivității fără substanță, al violenței verbale pure. A înțeles repede că, dacă vrei să urci în politica românească, e de-ajuns să fii scandalos și scandalagiu în același timp.  V.V. Ponta este un cinic amoral perfect, iar cel mai mare talent al lui – talent real! – este acela de a stîrni și direcționa ura. Campania electorală în care se află dovedește asta pe deplin. Vrea să cîștige alegerile (și europarlamentarele și prezidențialele) tot așa cum a cîștigat alegerile parlamentare, organizînd sistematic  și eficient ura împotriva lui Băsescu. Eu cred că îi va merge și de data asta, cu un mare ajutor de la adversarii săi, e drept. Dar asta e o altă discuție

În final, dragă Mircea, două sfaturi prietenești, dacă îmi permiți. Primul, nici prin cap să nu-ți treacă să  te străduiești să dovedești că nu ești fascist. Ar fi o copilărie. Oricum, nimeni, nici măcar ai lui, nu l-au crezut. Al doilea, am auzit că-l dai în judecată. Bună idee! Fă-o!Nu că i-ar păsa, dar știi vorba aceea: dreptate pînă la capăt! Și, da, felicitări pentru cartea despre Faulkner.

 Cu dor și drag, SV

*”Ce rămîne. William Faulkner și misterele ținutului Yoknapatawpha”, ed. Polirom, 2012.