Dragă client: Țara noastră curent n-are și nici gaze naturale! Dar cu cărbunele ce au avut?

Cu prilejul Anului Nou, Enel și-a sorcovit clienții, vaccinați și nevaccinați la grămadă, cu notificarea că-i lasă fără curent dacă mai îndrăznesc să depășească consumul instantaneu aprobat prin certificatul de racordare, „generând astfel o supraîncărcare a rețelei de distribuție energie electrică”.

„Urarea” le-a stat în gât celor câtorva milioane de clienți ca sarmalele în a treia zi de Crăciun. Explicațiile care o însoțeau necesitau, ca să fie pricepute de cei mai mulți dintre notificați, cel puțin niște cursuri scurte de calificare în meseria de electrician amator.

Așa necalificați fiind, aceștia, printre care mă număr, au priceput, totuși, că situația e groasă și prezintă umflături, în sensul că țara noastră nu prea mai are curent electric cât să ajungă la toată lumea.

Pentru edificarea românilor care nu au avut bucuria să primească „notificarea” Enel de început de an, fiind abonați la alți furnizori de energie electrică, o s-o redau integral la sfârșitul acestor rânduri.

Până atunci să luăm act că guvernul nu a stat cu mâinile în sân și ne-a luminat cu un comunicat, în care spune că din discuțiile pe care premierul Nicolae Ciucă le-a avut marți, cu responsabilii în domeniul energiei, a rezultat că România nu va avea probleme în această iarnă cu furnizarea energiei electrice și a gazului.

Hei, cu alți ochi vezi noul an după ce însuși prim-ministrul s-a implicat... Țara noastră curent are, dar și gaze naturale!

Însă, optimismul cam dispare iarăși când afli că România a consumat din noiembrie și până la sfârșitul lui 2021 o treime din cantitatea de gaze naturale înmagazinată, deși iarna nici nu a venit, după cum se vede când te uiți pe fereastră.

Consumul va creşte însă şi mai mult în ianuarie şi februarie, iar o dată cu scăderea nivelului gazelor din depozite, scade şi capacitatea de extragere, fapt care va creşte nevoia de import, ne informează Radioul de stat.

Deci, să rectificăm: Țara noastră nu prea are nici gaze naturale!

Și ce fac gospodarii care ne conduc, în aceste condiții?

Păi ce fac de peste 30 de ani!

Își bat joc de țară și popor și fac frumos în fața stăpânilor de la Bruxelles.

Ne lasă și fără posibilitatea ca, la o adică, să ne încălzim și să ne luminăm cu cărbunele din subsolurile bogatei noastre patrii.

Nu se mai mulțumesc să bage în conservare minele de cărbune, ci le închid pe vecie, în numele „civilizației” europene spre care tind, care presupune că e obligatoriu să mori de frig în beznă dacă ești sărac și nu produci „energie verde”.

Dar să dăm din nou cuvântul Radioului de stat:

„Din cele 14 mine, câte erau în Valea Jiului, cu mai bine de trei decenii în urmă, au mai rămas doar patru, care se află într-un program de închidere bine stabilit (...)

Soluţia tehnică adoptată în acest program este una de închidere, nu de punere în conservare a exploatărilor miniere, având în vedere tendinţa mondială de renunţare la combustibilii fosili în favoarea energiei verzi.

Administratorul special de la Complexul Energetic Hunedoara, Cristian Roşu: Se pune problema în toată Europa să se renunţe la combustilii fosili şi să se treacă pe energie verde”.

Singura garanție că nu ne vom întoarce în anii 1980 vine tot de la Europa, prea scumpa de ea:

„Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a declarat în unanimitate, pe 21 decembrie, cererea de înregistrare a Partidului Comunist Român ca inadmisibilă”.

Rămâne de văzut dacă decizia CEDO ne va ține și de cald!

Notificarea Enel:

„Dragă client,

Vă transmitem această notificare pentru că, în ultima perioadă, au fost ocazii în care consumul dvs. instantaneu a depășit  puterea aprobată prin certificatul de racordare / avizul tehnic de racordare, generând astfel o supraîncărcare a rețelei de distribuție energie electrică. În aceste situații , operatorul de distribuție poate limita puterea absorbită la un loc de consum.

Având în vedere prevederile Anexei 2 – “condiții generale pentru prestarea serviciului de distribuție  a energiei electrice de către operatorul de distribuție  concesionar în cazul  în care contractul de distribuție pentru locul de consum este încheiat între operatorul de distribuție concesionar si furnizor” aprobat prin Ordinul ANRE nr. 25/2021, clientul final are obligația de a nu depăși puterea aprobată prin certificatul de racordare / avizul tehnic de racordare. Informația  despre puterea aprobată se regăsește înscrisă pe factura emisă de furnizor.

În cazul în care ajungeți în situația de a depăși puterea aprobată și este întreruptă alimentarea cu energie electrică a locului de consum ca urmare a limitării automate a puterii absorbite, aveți următoarele posibilități:

  1. realimentarea locului de consum (fără intervenția personalului Operatorului de distribuție) cu încadrarea în puterea aprobată, parcurgând următorii pași:

reducerea puterii absorbite (se scot din priză unul sau mai mulți consumatori/receptoare electrice);

dacă există acces la contor – se apasă butonul galben și contorul se reanclașează automat;

dacă nu există acces la contor – se coboară toate siguranțele /siguranță generală de la tabloul electric din locuință/imobil, se așteaptă 10 secunde,  după care se ridică/armează din nou siguranțele.

După finalizarea acestor manevre locul de consum se reconectează automat.

Pașii de rearmare ai contorului inteligent  sunt prezentați în detaliu în Manualul de utilizare a contorului inteligent primit la instalare sau poate fi consultat pe site-ul E-Distribuție la adresa  https://www.e-distributie.com/ro/contorul-inteligent/cum-functioneaza-contorul-inteligent.html și aici se pot vizualiza în filmulețul de prezentare toate informațiile legate de rearmare.

  1. depunerea unei solicitări de suplimentare a puterii aprobate (depunerea unei cereri de racordare) împreună cu documentele necesare. Până la finalizarea procesului de suplimentare a puterii aprobate și actualizarea certificatului de racordare pe noua putere, locul de consum va fi limitat la puterea iniţială (pentru realimentarea locului de consum  cu încadrare în puterea inițială se pot urma pașii  de la punctul 1).

Documentaţia necesară pentru actualizarea avizului tehnic de racordare / certificatului de racordare, pentru sporul solicitat, este:

cerere de racordare și chestionar pentru obţinerea avizului de racordare (formular standard atașat);

certificat de înregistrare (persoane juridice) sau carte de identitate (persoane fizice);

act care atestă dreptul de folosinţă asupra terenului / incintei / clădirii în care se constituie locul de consum (contract de vânzare-cumpărare, contract de închiriere, extras de carte funciară) / extras de carte funciara, autorizaţie de construire valabilă; pentru spaţiile închiriate, acordul notarial al proprietarului pentru executarea de lucrări în instalaţiile electrice.

Solicitarea de actualizare a Avizului de racordare / Certificatului de racordare, însoţită de documentele de mai sus, se depun pe site-ul E-Distribuție (https://www.e-distributie.com/) prin autentificare în contul tău E-Distribuție ( https://contulmeu.e-distributie.com/).

Recomandăm să solicitaţi spor de putere doar în cazul în care nu aveţi posibilitatea temporizării utilizării consumatorilor ce generează depășirea puterii.

Mai multe informaţii găsiţi pe site:

https://www.e-distributie.com/content/dam/e-distributie/Informatii-si-servicii/Documents/racordarea_la_retea/Manual_Racordare_online_Portal_E-Distributie.pdf

https://www.e-distributie.com/ro/servicii-online-si-informatii/racordare/racordare-la-retea.html”