E drept că în ultima vreme vampirii se refugiaseră cu succes pe micul ecran, dar cel puţin trei proiecte aflate în dezvoltare îl vor propulsa pe Dracula înapoi în sălile de cinema.
Chiar în perioada în care lungmetrajul "Dracula", de Francis Ford Coppola, devenea un hit, regizorul Alex Proyas îşi consolida reputaţia de cineast-cult cu filme precum "Corbul" (1994) şi "Oraşul întunecat". N-a avut la fel de mult succes când s-a aventurat pe terenul blockbusterelor, dar fanii îl tot aşteptau să revină la proiecte mai controversate. Proyas lucrează la lungmetrajul "Future Perfect", al cărui scenariu le aparţine lui Brian McGreevy şi lui Lee Shipman; cei doi scenarişti se ocupă şi de "revigorarea" lui Dracula pentru a-l transpune pe marele ecran. Însă şi Proyas a anunţat că următorul proiect de după "Future Perfect" se concentrează asupra aceluiaşi domnitor al Ţării Româneşti, semnalează "L.A. Times".
Cei trei nu sunt singurii care cred că Dracula e din nou pe val. Însă regizorul şi producătorul Anthony Mandler, deşi pregăteşte un film pe cât de sângeros se poate, are de gând să excludă "faptul" că domnitorul Ţării Româneşti se hrănea cu sângele supuşilor din lungmetrajul la care lucrează, intitulat "Vlad".
Se aşteaptă castingul
După cum declara la finalul lunii mai pentru "MTV News", cineastul vrea ca filmul său să prezinte modul în care Vlad Ţepeş - Mandler ştia că e vorba de Vlad al III-lea Drăculea - a devenit Dracula. Mandler vrea să arate torturile la care Ţepeş îşi supunea duşmanii, dar şi latura patriotică a domnitorului – va putea fi văzut cum îşi apără ţara împotriva otomanilor. Oricum, Mandler anunţă că va da startul castingului în curând.