Celebra actriță Jane Seymour (63), binecunoscuta românilor din serialul „Dr. Quinn”, este îndrăgostită de România. Vedeta, ce a fimat în urmă cu câteva luni în țara noastră pentru „Love by Design” spune că a trăit o experiență de neuitat. „Când am aflat că producția se filmeaza în locații din România am realizat că nu știu exact unde se află România. Știam că acolo s-au filmat câteva filme ale marilor studiouri de producție de la Hollywood, însă cam atât.
Surpriza a fost când am ajuns și am vizitat atâtea locuri frumoase, hoteluri și restaurante superbe. În plus am lucrat cu o echipă de producție profesionistă și talentată. A fost o experiență minunată și îmi doresc să mă întorc în România să vizitez mai multe locuri, poate pentru producțiile viitoare, iar Castelul lui Dracula este cu siguranță pe lista mea cu locuri de vizitat”, a dezvăluit Jane Seymour pentru EVZ. Coproducția româno-americană „Love by Design” va avea premiera pe 31 octombrie. În film Jane Seymour o interpretează pe Vivien Thompson, redactorul-şef al celebrei reviste de modă „Beguile” din New York şi şefa lui Danielle Luca (Giulia Nahmany), eroina principală. „Scenariul mi-a plăcut din prima. Întodeauna mi-am dorit să joc genul acesta de rol, să spunem că sursa mea de inspirație a fost faimoasă Anna Wintour, editor-in-chief la revista Vogue America. Așa că oportunitatea s-a arătat și am răspuns afirmativ”, povestește vedeta. Jane Seymour rămâne, în ciuda vârstei de 63 de ani una dintre cele mai frumoase femei. „Nu am nicio rețetă secretă sau ceva în genul. Pur și simplu încerc să am un stil de viață sănătos, fac sport de 4-5 ori pe săptămână, inclusiv în perioadele când sunt plecată la filmări. Mănânc sănătos, în general multe legume, apă din belșug și mă feresc de carbohidrați.
Aceste lucruri mă ajută să mă simt bine așa că din păcate nu dețin un secret al tinereții fără bătrânețe, încă îl mai caut iar când îl voi descoperi promit că îl împărtășesc și cu voi”, a adăugat Jane Seymour.
Americanii din „Love by design”, fascinați de Sighișoara
„În primul rând nu știau exact unde este localizata România, o asociau cumva cu Rusia. Când le-am povestit că suntem latini, au fost foarte surprinși. Asta l-a cucerit și pe regizorul filmului, Michael Damian. El fiind italian la origini s-a simțit foarte legat de țara noastră. Mi-a mărturisit că în România se simte la fel de bine ca atunci când merge în vizită în Italia și descoperea treptat multe asemănări. Cred că cel mai mult au fost impresionați de peisajele frumoase din Sighișoara, Saschiz și Biertan și de căldura oamenilor de acolo. Primele filmări leam făcut acolo, așa că acesta a fost practic primul contact cu România, iar timpul petrecut în Sighișoara i-a marcat, povesteau frecvent despre această experiență. „Love by Design” a avut prima vizionare în cadrul NewPort Beach Film Festival din California, în luna aprilie a acestui an, unde am obținut și premiul „First Time Filmaker”. Publicul American s-a arătat impresionat de țara noastră, mulți m-au întrebat dacă peisajele au fost create pe un platou de filmare în America, pentru că păreau ireale. Aș putea spune că filmul este un fel de ambasador pentru destinațiile turistice din România, o mare parte din public chiar mi-a mărturisit că își doresc să viziteze România după vizionarea filmului”, a spus Giulia Nahmany.