Mai mereu „blocați în sistem”, medicii de familie rămân „fraierii de serviciu” care plătesc pentru disfuncţionalităţile interne ale Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), e tranșantă dr. Evelyn Cristescu, membru în Consiliul Director al Alianței Medicilor. În interviul acordat Evenimentului zilei, medicul de familie subliniază și că, în lipsa unei rețele sanitare sănătoase, mii de români se duc la urgență pentru afecțiuni banale și încarcă astfel nota de plată a unui sistem și așa subfi nanțat.
- Ileana Ilie Ungureanu: Teoretic, medicina de familie este poarta de intrare în orice sistem medical modern şi eficient. Simțiți asta în relația cu autoritățile?
- Dr. Evelyn Cristescu: Mai mult nu decât da. Așa cum este făcută acum legislația suntem un fel de secretariat al sistemului de sănătate. E și asta o poartă de intrare, nu?! Medicina de familie ar trebui să se ocupe mult cu prevenția și noi încercăm să facem asta în măsura în care hârțogăraia ne lasă timp. Prevenția este esențială în orice sistem de sănătate pentru că păstrează populația sănătoasă și face și economie de bani. Dar beneficiile prevenției se văd în timp. Și pentru că rezultatele nu sunt imediate, nici autoritățile nu sunt foarte interesate în treaba asta cu prevenția, că nu poate fi capitalizată electoral, nu ne putem lăuda cu ea. Toată lumea vorbește despre prevenție, dar prevenția cere niște investiții. Prevenția nu înseamnă numai că noi facem niște vaccinuri copiilor.
- Prevenţia bate pasul pe loc? Bugetul pentru investiţii al Ministerului Sănătăţii este anul acesta cel mai mare pe care acest minister l-a avut vreodată.
- Uite, suntem în al treilea an de când catagrafiem fetițele pentru vaccinarea împotriva virusului HPV. Alte țări, mai de soare pline, au trecut deja la vaccinarea băieților împotriva virusului HPV . Vaccinul e în țară, dar în cabinetele noastre nu a ajuns. Asta e o formă de prevenție pe care o facem doar teoretic și doar pe hârtie, și pe care nu reușim să o facem și practic. Au fost programe naționale făcute cu fonduri europene pentru screeningul cancerului de sân și de col uterin, cu care avem o mare problemă în România, dar tot nu există un program bine pus la punct de către stat, în care femeile să fie înrolate. Screeningul presupune o urmărire periodică, o implicare a statului, niște fonduri, asta pe lângă munca noastră în cabinet. Vorbesc despre o educație a populației care nu depinde numai de noi.
- Și cum stăm cu educația medicală în țara leacurilor băbești?
- Educația pentru sănătate este extrem de precară. Spun cu multă tristețe lucrul ăsta. Noi, medicii în general, ne străduim din răsputeri să facem educație, în limita timpului pe care în avem, dar și a deschiderii pacienților din fața noastră, fiindcă nu de puține ori ne izbim de reticență. Ei știu mai bine, au cercetat pe Google, s-au interesat la vecina de scară, le-a zis o colegă etc. Din niște motive care mie îmi scapă, informațiile astfel obținute par a fi mult mai valide, mai credibile pentru ei, decât cele pe care le furnizează medicul. E adevărat și că de foarte multă vreme se duce o campanie împotriva medicilor și atunci suntem decredibilizați pe toate căile.
- Dar cine are interesul să decredibilizeze medicii și sistemul medical în general?
- Nu cred că e un interes în decredibilizarea medicilor, cred însă că decidenții, oamenii politici, își fac capital electoral din absolut orice – mai ales dintro tragedie, că e ușor de capitalizat -, și atunci și sistemul medical și breasla medicală pică sub incidența poveștii ăsteia cu capitalizarea electorală, pentru că e un domeniu care prinde la oameni. Cu siguranță fiecare dintre noi avem pe cineva care a avut o experiență proastă în sistemul medical românesc, dar să știți că oamenii au experiențe medicale proaste în toate sistemele medicale. Dacă-i întrebați pe românii care își duc traiul în alte țări ale Europei foarte adesea veți constata că vin acasă să-și revolve problemele de sănătate pentru că lucrurile se mișcă mai repede.
- Cum sunt priviţi, trataţi şi recompensaţi medicii de familie? Dar nu de către cetăţeni, ci de către stat.
- În sistemul de asigurări de sănătate din România, medicii de familie sunt o „struțo-cămilă” foarte interesantă. Nu suntem bugetari, dar nu suntem nici privați, având în vedere contractul cu CNSA care este unul foarte restrictiv. Noi nu ne putem stabili singuri tariful pentru o consultație, de exemplu. Suntem la mâna CNAS. Sunt câteva servicii, cum ar fi eliberarea noianului de adeverințe pe care le cer de la noi tot felul de instituții – adeverințe de tabără, de botez, etc. – pentru care putem cere plată de la pacient. Dar ele sunt sezoniere și nu pot avea un cost foarte mare ca să zici că-ți suplimentezi veniturile pe seama adeverințelor și a două-trei servicii pe care le poți face suplimentar față de ce decontează CNAS, care decontează la un tarif umilitor.
„Am renunțat să fac programări în zilele de vineri, pentru că sistemul cel mai adesea nu funcționează”
- Cum e viața unui medic de familie în România zilelor noastre? Sunteți mai mereu „blocați în sistem”, un sistem IT – SIUI, contractat pe bani mulți de CNAS.
- Sistemul ăsta al asigurărilor de sănătate ne-a făcut viața amară de când există el. Cred că a fost subdimensionat, fiindcă altă explicație nu am, din moment ce nu a funcționat în parametri normali cred că niciodată. Eu am renunțat, de exemplu, să fac programări în zilele de vineri, pentru că vinerea sistemul cel mai adesea nu funcționează. De asemenea, în primele trei zile din lună, când se fac raportări, sistemul se blochează.
- Și cum procedați în situația asta?
- Laptopurile noaste sunt în permanență deschise și intrăm de acasă, seara târziu sau dimineața devreme, și ne străduim să facem raportările, să ne validăm serviciile etc. Acum avem marele noroc că cei de la CNSA au recunoscut că este o problemă.
- Vă referiți la faptul că sistemul informatic din Sănătate a căzut acum o lună.
- Nu e prima oară când se blochează, dar de data asta CNSA a recunoscut . Noi am avut luni de zile în care ne-am chinuit, am făcut plângeri la Casă, am făcut sesizări și ni s-a zis că nu e adevărat, că la ei merge sistemul. Acum au admis că nu funcționează și asta ne ușurează viața un pic, pentru că, așa cum scrie și în lege, nu mai este toată responsabilitatea la noi. Nu trebuie să cărăm noi în cârcă sistemul de asigurări și să-l susținem noi fincnciar. Dacă nu putem verifica calitatea de asigurat a pacientului nu e răspunderea noastră. Dacă nu reușim să ridicăm în sistem serviciile medicale sau rețetele în trei zile lucrătoare, așa cum zice legea, nu mai e vina noastră pentru că se știe că din cauza sistemului picat nu am putut să facem lucrurile astea.
- Care sunt principalele probleme cu care se confruntă medicii de familie?
- Principala problemă este asta cu calitatea de asigurat a pacienților. O altă problemă este cea cu rețetele. Pe boală cronică, noi putem scrie pentru un pacient șapte medicamente pe rețetă. Aceste șapte medicamente pot să le dau eu pe toate, ca medic de familie, sau un medic specialist care urmărește o afecțiune cronică. În mod normal, pe noi ar trebui să ne avertizeze sistemul informatic asupra faptului că pacientul nostru a mai primit o rețetă de la un alt coleg. Păi dacă nu funcționează nu ne avertizează. Și noi ne putem trezi că ni se impută medicamentele alea pe care le-am prescris fără să avem voie să le scriem. Pe vremea fostelor mandate ale domnului Vasile Ciurchea, care este acum din nou președinte al CNSA, nedecontându-ne nouă serviciile se făceau economiile la sistemul de asigurări de sănătate. În România, medicii de familie rămân „fraierii de serviciu”.
- Spargerea monopolului CNAS și liberalizarea pieţei de asigurări de sănătate vi se pare o soluţie raţională şi eficientă?
- Ar fi minunat să se liberalizeze piața de asigurări de sănătate. În toată Europa civilizată piața de asigurări e liberalizată. Sigur că există o Casă de asigurări a statului, dar pe lângă aia mai există și Case de asigurări private. În România, contribuția la asigurările de sănătate e foarte mică, lăsând la o parte faptul că banii nu se duc la asigurările de sănătate, ci banii se duc în groapa neagră numită buget de stat și de acolo către bugetul de sănătate se face o porție, după niște calcule pe care eu nu le înțeleg. Vestitul ministru Eugen Nicolaescu s-a pierdut o dată cu firea și ne-a explicat pe televizor că să uităm de contribuția pentru asigurări de sănătate care ar trebui să urmărească pacientul, că nu e vorba de nicio contribuție de asigurări, e vorba de un impozit care se adună la stat și punct. Statul va face mai departe ce consideră cu banii ăia, ceea ce e greșit.
- Practic, de ce servicii medicale gratuite beneficiez eu de la medicul meu de familie?
- De vizită la medic ori de câte ori aveți o problemă de sănătate, de vizite la specialiști cu bilet de trimitere de la medicul de familie, beneficiați de spitalizare gratuită dacă vi se întâmplă să aveți nevoie, de investigații de înaltă performanță dacă medicul specialist consideră că aveți nevoie, de toate analizele necesare investigării și diagnosticării problemei dvs. de sănătate. Teoretic, asigurările de sănătate în România îți decontează câte în lună și în soare, pactic nu, că nu sunt bani. Serviciile și analizele preventive sunt puțintele, pe grupe de vârstă, reușesc și nu prea să acopere nevoile de screening. Pentru pacienții până în 18 ani și pentru cei peste 65 de ani se pot face analizie de prevenție o dată pe an. Restul, pot veni în cabinet cu pretenția să-și facă analizele de prevenție o dată la 3 ani.
„Șpaga este și a fost o umilință. Majoritatea medicilor s-au bucurat nespus să scape de umilința asta”
-De când cu creșterile salariale din sistem s-a schimbat ceva și în medicina de familie?
-Începând cu 1 iulie a crescut, în sfârșit, finanțarea și la medicii de familie. A crescut valoarea punctului „per capita” și a crescut și plata pe serviciu medical cu vreo 25%, dar nu vă închipuți că asta înseamnă că ne îmbogățim. Nu toți banii care vin de la CNAS sunt ai medicului. Avem de plătit tot ce înseamnă spațiu în care funcționăm, curățenie, un contabil care să ne țină socotelile, suntem obligați să plătim asistentă ca să putem intra în contract cu CNAS. Asistentele noastre sunt nemulțumite, și pe bună dreptate, pentru că se uită la colegele din spitale și se întreabă dacă ele nu muncesc, ele de ce trebuie să stea pe minumul pe economie?! Și dacă ai o asistentă bună, pe care nu vrei să o pierzi, și faci niște eforturi să o plătești pe ea mai bine, asta înseamnă că îți rămân ție mai puțini bani. Nu sunt rare situațiile în care medicul pleacă acasă cu mai puțini bani decât asistenta din cabinet, ceea ce este destul de neplăcut.
-Medicii de familie sunt împovăraţi cu tot mai multe responsabilităţi extra-medicale. Mai au timp să fie medici?
-În România, cred că profesia asta medicală, din niște motive care mie îmi scapă, este undeva la periferia societății. Cred că statul român, și mă refer atât la decidenți, cât și la cetățeni, nu înțelege importanța medicului în societate.
-Ce le-ați reproșa pacienților?
-Mi-a dat Dumnezeu să fac ce-mi place și nu am voie să mă supăr pe pacienții mei, dar aș remarca totuși că parcă ne dezumanizăm cumva. Ne-am înrăit peste măsură și mă gândesc că poate așa am fost dintotdeauna, un neam de oameni răi. Ne lipsește educația care să ne facă empatici și mai buni. Oamenii par a avea un culoar îngust pe care circulă, par a se gândi doar la ei – sigur că problema noastră e cea mai importantă, dar câtă vreme nu suntem în fața unei mașini, e de dorit să înțelegem că și în partea ailaltă ar putea să existe niște probleme care să bruieze într-o oarecare măsură comunicarea. Oamenii dau din ce în ce mai mult impresia că li se cuvine. De exemplu, în dorința de a -și rezolva problema lor repede, și fără să se mai gândească la problema celuilalt, aglomerează camerele de gardă.
-Spuneți că, de fapt, mulți nu au nevoie urgentă de îngrijiri? Pe de altă parte, e datoria medicilor să trateze cu seriozitate fiecare caz în parte. Îmi vine în minte acum înregistratea cu operatoarele și polițistul care au tratat superficial apelul disperat la 112 al Alexandrei.
-Știți, e în folclorul românesc povestea asta cu Petrică și lupul, care nu se aplică peste tot. Sunt profesii și situații în care trebuie să uităm complet de Petrică și lup, și să ne gândim că fiecare caz este real. Mai avem o problemă: ne alegem meseria pe criterii greșite. Sigur că toți muncim pentru bani, ne uităm să vedem care meserie e mai bănoasă, dar cred că ar trebui să facem ce ni se potrivește. Că degeaba este bănoasă meseria de polițist, dacă eu nu sunt făcut pentru asta, nu am niciun fel de interes pentru binele aproapelui. Sigur că ar putea fi interesantă meseria de la 112, dar dacă eu nu sunt în stare să mă concentreez pe problemele celui care sună - care poate că nu sunt reale, dar nu sunt eu acolo ca să judec, eu trebuie să le dau importanță așa cum vin -, atunci nu am ce căuta acolo. N-am decât să-l penalizez pe acela la sfârșit, dacă se dovedește că a fost o farsă.
-Cei care abuzează de numărul unic de urgență sunt trași la răspundere.
-Poate că nici nu-i rău să penalizezi, pentru că așa farsele se vor împuțina și vor mai degreva și liniile de la 112 și camerele de gardă și salvările s.a.m.d. Dar este obligatoriu ca fiecare apel la 112 să fie tratat ca o urgență reală. Cu apelurile la salvare așa se întâmplă. Cu camerele de gardă așa se întâmplă... de aia colegii noștri sunt epuizați, de aia adesea sunt supărați că medicul de familie nu reușește să facă un filtru înaintea camerei de gardă. Dar pentru asta trebuie ca pacientul să i se adreseze, ori pacientul sare peste medicul de familie, pentru că la el trebuie să se ducă cu cardul de asigurat și poate că azi nu-l găsește că a uitat unde l-a pus, trebuie să se ducă eventual cu o adeverință și nu mai are timp să o ceară, la medicul de familie trebuie să fie asigurat ca să ceară niște servicii, iar la camera de gardă nu... se poate duce neasigurat și să aibă toate pretențiile din lume.
-Salariile mari au schimbat ceva și la capitolul șpagă?
-Cu certitudine. Probabil mai sunt colegi care n-au să se dezbare de obiceiul ăsta, le-a intrat în sânge, dar sunt din ce în ce mai puțini și probabil din ce în ce mai aproape de sfârșitul carierei. Șpaga este și a fost o umilință. Eu cred că problema este acolo unde se condiționează actul medical. Nici oamenii ăia nu șiau ales bine meseria, cum nu și-a ales-o bine nici operatoarea de la 112 sau polițistul de la cazul de la Caracal. Altfel, dacă ești nevoit – Slavă Domnului! nu mai e cazul, dar a fost vreme îndelungată – să accepți bunăvoința pacientului, care cel mai adesea a considerat că te cumpără dacă și-a dat ceva, orice, asta a fost întotdeauna o umilință. Și marea majoritate a medicilor s-au bucurat nespus să scape de umilința asta.
-Care e cea mai tristă concluzie la care ați ajuns vizavi de aceată țară?
-Că suntem un neam de oameni răi. Și nici nu vrem să ne facem mai buni.