Adevărata dramă a bolnavilor de cancer nu e lupta cu maladia, ci cu sistemul sanitar românesc. Un sistem care pe mulți îi omoară cu zile, după cum admite medicul oncolog Cătălin Costovici. De ce e sănătatea ultima grijă a românilor, de ce persoane sănătoase, care duc vieți sănătoase și fac totul pentru a evita afecțiunile oncologice, ajung, totuși, să se îmbolnăvească? Dr. Cătălin Costovici răspunde la toate aceste întrebări într-un interviu acordat Evenimentului zilei

- Ileana Ilie Ungureanu: Vă propun să începem cu o definiție a cancerului, dar nu în termeni medicali, ci ce înseamnă el pentru un pacient diagnosticat cu o asemenea boală?

-Dr. Cătălin Costovici: Cancerul este o noțiune foarte vastă și largă. Eu când dau această veste pacientului îi spun că are o tumoră malignă, stadiul și ce urmează. Îl lămuresc despre situația reală a bolii și care sunt șansele de succes.

- Cât de dificil e pentru un medic să dea verdictul: ai cancer?

-Dr. Cătălin Costovici:  - Foarte greu. Pentru toți este un dezastru, însă pentru unii e sfârșitul lumii, iar pentru alții este un prilej de a lupta. Nu sunt adeptul unei comunicări brutale, de a spune lucrurilor pe nume, matematic.

- Presupun că e o ex periență interioară mistuitoare...

-Dr. Cătălin Costovici:  - Trăirile sunt individuale, dar sunt cataclismice. Unii se manifestă zgomotos, alții se închid în ei. Oameni care erau explozivi ca persoane devin monosilabici, se izolează de familie, de societate. Avem nevoie de psiho-oncologi alături de noi, dar, din păcate, în România nu există încă asemenea subdiviziuni ale psihologilor. Abia acum se fac demersuri pentru competențe de psiho-oncologie.

- David Servan-Schreiber, autorul bestsellerului „Anticancer”, care a avut un cancer la creier, zice că nu există medicament mai puternic decât prietenia și dragoste . Așa e?

-Dr. Cătălin Costovici:  - Cel mai bun medicament este solidaritatea cu suferința pacientului. Sună absolut stupid în România zilelor noastre, dar dragostea societății față de acest gen de pacienți ajută. Ori asta nu vedem de niciun fel. O spun cu toată seriozitatea: pentru cei care conduc destinele Sănătății, pacientul este cel mai puțin important.

- Că tot ați deschis subiectul, ani de zile, miniștri după miniștri au fost la conducere, dar n-au găsit o soluție la problemele din sistem. Care considerați că e boala Sănătății?

-Dr. Cătălin Costovici:  -Dacă extrapolăm, cancerul. Privesc afectarea sistemului medical românesc ca pe un cancer cu metastaze. Nu prea mai văd nicio soluție în mod special. Se fac eforturi, dar sunt doar cosmetizări pe ici, pe colo.

- Problema este că încrederea în sistemul de sănătate scade accentuat. Potrivit Coaliției Pacienților cu Boli Cronice din România, 90% dintre pacienți ar evita internarea, dacă ar putea.

-Dr. Cătălin Costovici:  - De la Revoluţia din '89 și până acum nu am reușit decât să pierdem și ce câștigasem până atunci. Sistemul medical la momentul respectiv, așa cum era el, era funcțional. Între timp a fost căpușat și para-căpușat și a devenit practic de nerespirat. Pe de altă parte, oamenii din sistem, cei care au mai rămas în țară, nu sunt văzuți prin prisma profesiei pentru care s-au pregătit.

- Adică medicii români sunt lipsiți de respectul cuvenit pentru anii de muncă?

-Dr. Cătălin Costovici:  - Tot respectul pe care îl avea profesia de medic în anii '90 s-a dezintegrat. Acum, din acest respect a rămas cel puțin o mare îndoială, o neîncrederea totală în ceea ce înseamnă sistemul medical românesc. Dovadă stă plecarea multor pacienți în afara țării să se trateze. Se duc afară chiar pentru lucruri absolut banale, pentru că nu mai au încredere în tot ce se întâmplă aici.

„Sistemul medical românesc ar avea nevoie ca de aer de asigurări private de sănătate”

- Cum comentați ultimele scandaluri sonore din Sănătate, în frunte cu cazul Burnei? Se încearcă discreditarea medicilor români?

-Da. Și sunt absolut convins că sunt chiar teme prestabilite. Despre corupția din sistem se vorbește de atâta amar de vreme, corupția nu a fost inventată ieri sau astăzi și nu e numai la noi prezentă - e în orice domeniu și în orice țară din lumea asta -, dar s-a bătut atât de mult monedă pe povestea asta cu corupția încât noi, personalul medical, am ajuns să fim niște demoni într-o țară precum România. Colegi de referință au fost un fel de exemple date de către autorițățile judiciare pentru a arăta că, iacătă, dacă până și ăștia, capii sistemului, sunt prinși în asemenea situații, vă imaginați ce e la nivelele inferioare. Cred că sunt lucruri prefabricate, sunt subiecte de presă care trebuie să țină atenția și să direcționeze atenția de la lucrurile cu adevărat esențiale.

- Cu siguranță scandalul dezinfectanților diluați a avut ca efect exodul unor pacienți spre spitale din străinătate.

-Poate că nu avem toate fa cilitățile avansate de care dispun țările civilizate, dar ca și calitate umană și pregătire suntem mult în fața unor sisteme spre care stăm cu ochii ațintiți. Ne lipsește o anume organizare, o anume coerență. Întotdeauna când oamenii pleacă afară uită un lucru esențial: medicina nu e gratuită nicăieri în lume. Peste granițe poți să aștepți și trei luni pentru o ecografie. Pacienţii aşteaptă. Iar bolnavii de cancer, de cele mai multe ori, tocmai asta nu au: timp să aştepte.

- Și de unde ar trebui să se pornească pentru însă nătoșirea sistemului? Care sunt nevoile acute?

-Sistemul medical românesc ar avea nevoie ca de aer de asigurări private de sănătate. Cu această sacoșă, și mă refer la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, care aruncă și la stat și la privat și unde nu știm niciodată câți bani sunt, dacă mai sunt, nu o să meargă treaba niciodată sau o să meargă din ce în ce mai prost. Să lase piața asigurărilor de sănătate liberă. Competiția între asiguratori și între furnizorii de sănătate va fi simțită de pacient. Se va vedea în serviciul medical acordat. Ar fi ca la RCA. Dar românul lasă sănătatea pe ultimul plan. Asta ține de cultură, de educație. Nu ne gândim pe termen lung. Suntem țara lui „Merge și așa!”.

-Pe de altă parte și tradiționalul plic cu bani îi determină pe pacienți să-și piardă respectul.

-Problema plicului la medic derivă din marasmul financiar din care parese că ieșim. Că acum toți ne invidiază că, din 2.000 toamna, o să avem niște salarii mai bune ca în Vest.

„Majoritatea cancerelor sunt întâmplătoare, adică sunt urmarea hazardului”

-Câți bolnavi de cancer sunt în România?

-Nu avem o evidență foarte clară. Neavând prevenție care să funcționeze avem și rezultatele pe care le avem. Vorbim totuși de peste 150.000 de cancere în prezent, ceea ce este foarte mult. Incidența cancerului este într-o creștere explozivă. Toată nebunia în care trăim, după ‘89 încoace, se repercută și în incidența cancerului. A tuturor cancerelor și la orice vârstă, din păcate.

-Spuneți că a devenit o boală a tuturor vârstelor?

-Dacă în urmă cu două-patru decenii cancerul era apanajul vârstei înaintate (după 50 - 60 de ani), acum vorbim de incidență crescută inclusiv în zona pediatrică – se pot dezvolta cancere în următoarele câteva săptămâni de la naștere. Cazuistica e copleșitoare pentru că dacă facem referire la anul 1989, practic incidența cancerului, în general, s-a dublat.

-Dar mai este azi cancerul o condamnare la moarte?

-Nu, în ciuda părerii multor colegi de alte specialități, care cataloghează în continuare boala asta ca fiind incurabilă. În oncologie totul se petrece cu o viteză absolut amețitoare, în sensul că apar proceduri noi terapeutice, tratamente noi, absolut de nesperat nici măcar în urmă cu 10 ani, nu mai vorbesc de 20 sau 30 de ani. Supraviețuirile au crescut fantastic. În foarte multe situații, boli care păreau să nu aibă nicio soluție, au remisiuni de ani de zile.

-De ce ne îmbolnăvim de cancer?

-Probabil că aici sunt incriminați factorii de mediu, care țin de aerul respirat, de alimentația defectuoasă pe care o găsim din abundență prin supermarketuri. Tot ceea ce înseamnă produs agricol este tratat și paratratat. Cauza reală însă nu o știm. Tot ceea ce povestim noi apropo de radiații, stres, alimentație etc. ăștia sunt factori de risc. Dar de ce apare un cancer, nu știm. Și atunci hazardul joacă un rol în toată povestea asta. E ca un fel de ruletă rusească în care toți participăm. Chiar toți. Oricare dintre noi putem să dezvoltăm un cancer mai devreme sau mai târziu. Cum ne-o fi norocul. Majoritatea cancerelor sunt întâmplătoare, adică sunt urmarea hazardului.

-Cancerul e cauzat mai mult de... ghinion, decât de factorii ereditari sau stilul de viață?

-Exact. În înșiruirea asta de gene ale ADN-ului există tot timpul niște mutații, care se repară de către organism. Poate că e cam mult spus că avem tot timpul cancerul în noi, dar avem asemenea mutații fiecare dintre noi oricând. Numai că marea majoritate reușim să le reparăm. La un moment dat însă organismul e prins pe picior greșit și mutația nu se mai repară, iar ăsta e primul pas în apariția unei asemenea tumori. E procesul de inițiere.

-Ați ținut o evidență a bolnavilor de care v-ați îngrijit?

-Nu, dar e vorba de peste 60.000 de consultații și tratamente.

-Și care sunt cele mai frecvente cancere?

-Sunt mai multe localizări care au o incidență semnificativă. Ne confruntăm cel mai des cu cancerul pulmonar, de colon, digestiv, mamar, cancerul genital.

-Foarte mulți leagă cancerul pulmonar de fumat.

-Care este sport național. Sigur, nu pot să contest că, întradevăr, fumatul este un factor de risc major în apariția cancerului pulmonar.

„Noțiunea de vindecare în cancer e foarte frumoasă, dar în realitate nu există”

- Vorbiți foarte mult despre durata de supraviețuire și mai puțin despre vindecare. Să înțeleg că această boală nu se vindecă de fapt niciodată?

-Noțiunea de vindecare în cancer e foarte frumoasă, dar în realitate nu există. Ca să fim foarte corecți ar trebui să vorbim de remisiune. Pacientul poate să stea în remisiune 30 de ani, dar la un moment dat boala reapare. Și atunci nu putem vorbi de vindecare, care e definitivă și irevocabilă. Dacă vreți, sabia lui Damocles rămâne tot timpul deasupra capului. Poate nu rămâne atât de aproape cum este în primii ani, se ridică, iar neșansa ca lucrurile să reapară scade progresiv, dar niciodată nu e zero. Boala poate să scoată colții oricând.

- Genetica este cheia care poate elucida cancerul?

-Cheia în ocnologie este dublă: medicina de precizie sau personalizată vizează caracterizarea moleculară profundă a tumorii (de exemplu, prin utilizarea de tehnologii precum secvenţierea de ultimă generaţie a ADN-ului). Și mai vine încă un element terapeutic extrem de modern și cu rezultate din ce în ce mai bune: imunoterapia.

-Ce înseamnă tratamentul imuno-oncologic?

-E un alt gen de tratament, adică nu terapie țintită împotriva tumorilor sau celulelor bolnave, ci o terapie prin care să zicem că stimulezi, învii ceva ce este represat, adică imunitatea anticancer a organismului. Noi avem o imunitate, că altfel nu am fi vii, nu am putea trăi, o imunitate împotriva tuturor antigenilor. Oraganismul are o capacitate el însuși de a lupta împotriva diverselor tumori. Practic, vorbim de antrenarea sistemului imunitar al pacientului să controleze tumoarea canceroasă.

- Și românii au acces la acest tratament?

-Din fericire încep să se facă niște pași. E drept, la o sutime din ce se întâmplă în lume, dar măcar au început să fie disponibile aceste medicamente și să le putem folosi și noi în niște boli cum e cancerul pulmonar metastatic sau melanom malign. Așadar vorbim de imunoterapie și de terapia țină. Suntem departe față de ceea ce ar trebui să fie, dar decât nimic cum era până în martie anul acesta, acum tot e ceva.

-E costisitor acest tratament?

-Medicamentele de care vorbim sunt extrem de costisitoare și asta înseamnă o povară enormă pe umerii statului. E și o birocrație cumplită care ne mănâncă pe noi, medicii. Dacă până la 1 martie, pentru medicamentele astea foarte scumpe existau niște comisii de specialitate la nivelul ministerului, care mai triau din recomandările medicilor curanți din țară, acum medicii sunt singurii decidenți. Medicul, urmând niște protocoale avizate de CNAS, decide tratamentul, cui i-l dă, ce îi dă și e pe deplin răspunzător de treaba asta. Din păcate, această libertate a medicului s-a transformat într- o povară suplimentară birocratică pentru el.

-Dvs. aveți pacienți care fac tratament prin imunoterapie?

-Da, doar că pacienții care au început tratamentul înainte de 1 martie 2017 și-l procură ei, prin eforturi proprii. O terapie lunară ajunge undeva la 35.000 de lei.

„Carnea procesată e otravă. Trebuie să dispară din alimentația oricăruia dintre noi: salamurile, cârnaţii, crenvurștii, parizerul, mezelurile”

- În rândul bolnavilor circulă multe mituri, cât se poate de periculoase. De exemplu, dacă mâncăm carne, hrănim celulele canceroase?

-Teoria cum că lactatele și consumul de carne ar stimula procesul oncologic este total inexactă. Povestea asta e fantasmagorică și nu are niciun substrat științific. Noi le recomandăm paciențilro noștri o dietă echilibrată în primul rând, adică bogată în legume și fructe, dar nu fără carne. Carnea este extrem de importantă, mai ales la pacienul care e supus tratamentelor intensive oncologice. Carnea aduce în primul rând proteină, iar proteina animală este proteină de înaltă calitate. Avem nevoie de consum și de carne pentru ca pacientul săși refacă capitalul hematologic necesar pentru a putea face față seriior următoare de tratament.

-Dar există carne și carne. Există vreo legătură între cancerele de la nivel digestiv și carnea procesată?

-Carnea procesată trebuie să dispară din alimentația oricăruia dintre noi: salamurile, cârnaţii, crenvurștii, parizerul, mezelurile cu carnea mărunţită. Este cea mai nenorocită, e otravă, pentru că procesarea în sine înseamnă și niște stabilizatori, coloranți, celebrele Euri. Iar efectul lor e cumulativ în timp şi, în zeci de ani, aceste efecte, sunt otravă pe pâine, sau fără pâine. Și pâinea are stabilizatori, emulgatori și o grămadă de lucruri.

-Nici pâinea nu e bună?

-Pâine cea mai bună este cea care se întărește a doua zi. Pâine care ține o săptămână sau mai mult are sigur niște lucruri suplimentare care nu fac bine. Și pe termen lung toate aceste elemente nu aduc decât elemente mutagene, care duc la agresarea ADN-ului. Iar din agresările astea continue și perpetue se iscă o celulă care o ia razna.

-Dacă mai adăugăm și stresul zilnic.

-Evident că este și elementul stres, de care nimeni nu poate scăpa, mai ales în zonele urbane, unde e multă agitație. Ăsta este cocktailul de mare succes ca să apară o nenorocire cum este cancerul.

-Dar telefoanele mobile cauzează cancer la creier?

-Sunt convins că există o legătură. Studiile nu sunt foarte concrete, dar există radiații ultramagnetice și asta nu are cum su nu aibă urmări. Oriunde o stimulare repetitivă induce cel puțin o inflamație, iar o inflamație cronică poate din punct de vedere medical să ducă la o problmeă de acest gen. Dar probabil nu o să vedem niciodată un studiu foarte serios care să ne spună că expunerea la radiația electromagnetică a telefonului mobil e legată sau duce la cancer, pentru că e presiunea producătorilor.