Dovezi despre înhumarea soţilor Ceauşescu

Dovezi despre înhumarea soţilor Ceauşescu

Curtea de Apel Bucureşti a decis, astăzi, să oblige Ministerul Apărării să le prezinte lui Valentin Ceauşescu şi lui Mircea Oprean dovezi certe care să ateste dacă soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost îngropaţi în cele două locuri din cimitirul Ghencea. Decizia magistraţilor este definitivă şi irevocabilă. Instanţa a respins astfel recursul Ministerului Apărării şi a menţinut decizia Tribunalului Bucureşti din luna februarie.

Ministerul a contestat sentinţa Tribunalului Bucureşti, arătând că instanţa nu poate obliga ministerul să producă probe.

De partea cealaltă, avocatul lui Valentin Ceauşescu şi Mircea Oprean, soţul lui Zoe Ceauşescu, a spus că "familia trebuie să cunoască unde sunt aceştia înhumaţi, pentru a îndeplini datinile creştineşti".

Avocatul a mai susţinut că de înhumarea soţilor Ceauşescu s-au ocupat cadre militare, iar regulamentul militar prevede ca fiecare acţiune să fie făcută în urma unui ordin scris şi că este imposibil ca la Ministerul Apărării să nu existe dovezi despre locul unde sunt îngropaţi aceştia.

Pe toată perioada procesului, reprezentanţii MAp şi cei ai Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane (ACCU) au susţinut că nu deţin niciun document care să ateste că soţii Ceauşescu sunt îngropaţi la cimitirul Ghencea.

În 11 aprilie 2007, Judecătoria Sectorului 5 a respins ca neîntemeiată cererea de deshumare a soţilor Nicolae şi Elena Ceauşescu şi de stabilire a identităţii celor înhumaţi în cimitirul Ghencea Civil din Capitală, formulată în 2005 de Zoe Ceauşescu, care ulterior a decedat.

(16:21)

Ne puteți urmări și pe Google News