Două portrete pictate de Rembrandt, rămase departe de privirile publicului larg întrucât au fost păstrate într-o colecţie privată timp de 200 de ani, au fost vândute cu peste 13 milioane de euro la o licitaţie organizată joi la Londra.
Casa de licitaţii Christie's spera să obţină între 5 milioane şi 8 milioane de lire sterline (5,8 milioane - 9,3 milioane de euro) pentru cele două portrete ovale de 20 de centimetri înălţime şi 16,5 centimetri lăţime, care au fost vândute în cele din urmă cu suma de 11,23 milioane de lire sterline (13,1 milioane de euro).
Aceste picturi în ulei ale lui Rembrandt, din secolul al XVII-lea, au rămas în proprietatea aceleiaşi familii până când un expert al prestigioasei case de licitaţii le-a remarcat, în timpul unei evaluări de rutină.
"M-am întâlnit pentru prima dată cu aceste tablouri în urmă cu câţiva ani în timpul unei evaluări de rutină şi m-am oprit imediat din ceea ce făceam", a declarat Henry Pettifer, directorul departamentului de picturi ale vechilor maeştri ai picturii în cadrul casei Christie's.
"Am fost cu adevărat stupefiat să descopăr că ele nu au făcut niciodată obiectul unei cercetări şi că nu au fost niciodată abordate în literatura despre Rembrandt timp de 200 de ani", a explicat el, în timp ce portretele au fost expuse recent la Amsterdam.
Ce reprezintă cele două portrete ale lui Rembrandt
Portretele, care ar data din 1635, îi prezintă pe un instalator în vârstă, Jan Willemsz van der Pluym, şi pe soţia acestuia, Jaapgen Carels.
Cuplul, pictat într-un stil intim şi neobişnuit pentru artistul flamand, se număra printre prietenii familiei lui Rembrandt şi era originar din oraşul său natal, Leiden.
Un strămoş al proprietarilor actuali a cumpărat tablourile la o licitaţie organizată de casa Christie's în 1824, când au fost repertorizate ca fiind opere ale pictorului Rembrandt. De atunci, ele au rămas în colecţia privată a acelei familii.
"Au rămas liniştite, apreciate de familia proprietarilor timp de două secole", a declarat Henry Pettifer.
După ce portretele au fost observate, experţii casei de licitaţii au început operaţiunile de verificare a autenticităţii lor.
"Imaginile erau necunoscute, trebuiau tratate iniţial cu multă prudenţă", a subliniat expertul britanic.
Casa Christie's a apelat la mai mulţi experţi în artă, mai ales de la Rijksmuseum din Amsterdam, care deţine una dintre cele mai mari colecţii din lume de tablouri semnate de Rembrandt.
Echipa ştiinţifică a muzeului olandez a examinat operele de artă timp de aproape doi ani înainte să ajungă la concluzia că acestea au fost realizate într-adevăr de marele maestru al artei flamande.