Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a anunțat că s-a produs un nou cutremur în zona seismică Vrancea. Un alt seism a avut loc în Oltenia, în judeţul Gorj.
Un cutremur cu magnitudinea 3,2 s-a produs duminică după-amiaza, la ora locală 13:01, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Cutremurul a avut loc la adâncimea de 94,8 de kilometri, în apropierea următoarelor oraşe: 38 km vest de Focşani, 73 km est de Sfântu-Gheorghe, 75 km nord de Buzău, 83 km Sud de Bacău, 85 km sud-vest de Bârlad şi 89 km est de Braşov.
Cutremur în Oltenia
Un alt seism s-a produs, duminică, la ora 15:45, s-a produs în Oltenia, în judeţul Gorj. Acesta a avut magnitudinea ml 2,2, la adâncimea de 13,2 km. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 20 km nord-vest de Târgu Jiu, 66 km nord-est de Drobeta-Turnu Severin, 67 km sud de Hunedoara, 82 km sud de Deva, 93 km est de Reşiţa.
Săptămâna aceasta, marţi, la ora 20:26, a avut loc un cutremur semnificativ, de magnitudine 5,2, în judeţul Arad. În iunie, în România s-au produs 13 seisme cu magnitudini între 2 şi 5,2, cele mai multe, respectiv 7, în zona seismică Crişana, în judeţul Arad.
Cutremur în Arad
Un cutremur puternic s-a produs în ziua de 6 Iunie 2023 la ora 20:26:51 (ora locală a României) în Crișana, Arad, la adâncimea de 6 km. Seismul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 20 km E de Arad, 50 km NE de Timișoara, 71 km SE de Bekescsaba, 95km N de Reșita. „Cutremurul a fost urmat de niște secvențe, în număr de 4, un cutremur de 2.1, 3.2, 1.5, 1.1. Adâncimea acestor cutremure e superficială, până în 10km, spre deosebire de secvență din Târgu Jiu care este între 12 și 20 de km”, a explicat Mihai Diaconescu.
La momentul respectiv, primarul Aradului era în direct, la un post local de radio. „Avem un cutremur între timp, sper că trece destul de repede. Iată-ne cum ne mișcăm”, a spus moderatorul. „Da, îl simțim bine aici, că suntem la etaj”, a spus Călin Bibarț. „Suntem la etajul 7. Vedem cum se mișcă microfoanele și toate. Cutremur în direct, 20:27 de minute, nu știm epicentrul, nu cunoaștem gradul”, a adăugat moderatorul.
„Cu siguranță vor mai fi și replici. Să sperăm că nu avem probleme în oraș. Chiar acum îmi scrie soția că a fost mare … fiecare cum resimte”, a spus primarul Bibarț la Strada Tv.