Două maşini de poliţie s-au făcut praf după ce s-au izbit frontal pe un drum drept, pustiu

Două maşini de poliţie s-au făcut praf după ce s-au izbit frontal pe un drum drept, pustiu

Două maşini de poliţie s-au ciocnit frontal pe un drum de ţară, drept şi foate puţin circulat, situat între două localităţi britanice.

Traficul a fost interupt aproape două ore după ce un Vauxhall cu însemnele poliţiei şi un Ford Kuga al patrulei locale s-au izbit între localităţile Brecon şi Sennybridge, din Marea Britanie. Un motociclist care a trecut pe lângă locul accidentului la scurt timp după producerea lui a declarat: “nu pricep să înţeleg cum s-a întâmplat ziua în jilocul zilei, pe un drum drept, foarte puţin circulat. Maşinile s-au tamponat frontal şi s-au avariat serios reciproc. Din fericire, ocupanţii celor doua vechicule au supravieţuit straniului accident.Reprezentanţii poliţiei au precizat că o ancheta a fost declanşată în acest caz pentru a se stabili circumstanţele în care s-a produs ciudatul accident.