Fotbal la nivel de record internațional, sâmbătă seară. Un mare eveniment a avut loc la partida amicală dintre Slovacia și Austria. Gazdele, ce vor fi adversare ale României la Campionatul European din această vară, au pierdut cu scorul de 0-2. Iar Austria a deschis scorul în secunda 6. Christoph Baumgartner este cel care a stabilit un record aproape imposibil de spulberat: cel mai rapid gol internațional din istorie.
Record în fotbal, la nivel internațional
Jucătorul echipei RB Leipzig a primit mingea de la Michael Gregoritsch, după fluierul de start, a trecut de câţiva adversari şi a şutat puternic în colţul din stânga al porţii lui Martin Dubravka.
Reuşita lui Baumgartner a doborât recordul deţinut de germanul Lukas Podolski, care a marcat după doar şapte secunde în partida cu Ecuadorul din anul 2013, conform celor de la eurosport.ro.
De asemenea, o altă adversară a României la EURO 2024, Belgia, a remizat cu Irlanda în deplasare, 0-0. „Diavolii roşii” nu au putut conta pe cei mai buni jucători ai lor, portarul Thibaut Courtois (accidentat), conducătorul de joc Kevin De Bruyne (menajat) şi atacantul Romelu Lukaku (menajat). Gazdele au avut un penalty, iar portarul Matz Sels a apărat şutul lui Evan Ferguson (27).
Într-un alt meci amical, Anglia a fost învinsă pe Wembley de selecţionata Braziliei, cu 1-0, prin golul tânărului star Endrick (80). Germania a arătat un reviriment, învingând vicecampioana mondială Franţa cu 2-0, la Lyon. Florian Wirtz a deschis scorul după doar opt secunde şi jumătate! Iar Kai Havertz (49) a consolidat victoria oaspeţilor.
În anul 1993, în preliminariile Campionatului Mondial găzduit de SUA - 1994, San Marino a pierdut contra Angliei, scor 1-7. Remarcabil a fost că gazdele au deschis scorul după doar 8 secunde!
Rezultatele meciurilor amicale de sâmbătă:
Irlanda - Belgia 0-0 Slovacia - Austria 0-2 Au marcat: Christoph Baumgartner 1, Andreas Weimann 82. Danemarca - Elveţia 0-0 Anglia - Brazilia 0-1 Au marcat: Endrick 80. Anglia: Pickford - Kyle Walker (Konsa, 20), Stones, Maguire (Dunk, 67), Chilwell (Joe Gomez, 67) - Rice, C. Gallagher (Mainoo, 75), Jude Bellingham (J. Bowen, 67) - Foden, Watkins, A. Gordon (Rashford, 75). Brazilia: Bento - Danilo, Beraldo, Bruno, Wendell (Bremer, 90) - Bruno Guimaraes (Douglas Luiz, 79), Gomes, Paqueta (A. Pereira, 71) - Vinicius Jr (Pablo Maia, 89), Rodrygo (Endrick, 71), Raphinha (Savio, 78). Franţa - Germania 0-2 Au marcat: Florian Wirtz 1, Kai Havertz 49. Franţa: B. Samba - Kounde (Clauss, 61), Pavard, Upamecano, L. Hernandez (T. Hernandez, 61) - Tchouameni (Y. Fofana, 74), Zaire Emery (Camavinga, 61), Rabiot - O. Dembélé (Kolo Muani, 83), M. Thuram (Giroud, 61), Mbappe (căpitan). Germania: Ter Stegen - Kimmich, Tah, Rudiger, Mittelstaedt - Wirtz (Fuehrich, 72), Kroos (Waldemar, 90), Gundogan (căpitan; Th. Muller, 72), Andrich, Musiala (Fuellkrug, 80) - Havertz (Undav, 80). Tunisia - Croaţia 0-0, 4-5 la loviturile de departajare Ţara Bascilor - Uruguay 1-1