Două cazuri suspecte de gripă porcină, la Timişoara

Doi timişoreni întorşi din Spania au fost internaţi pentru investigaţii la Spitalul de boli infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, fiind suspectaţi că ar avea gripă porcină.

Cei doi tineri s-au prezentat cu simptome asemănătoare gripei porcine, adică dureri de cap şi de gât şi febră. Ei au fost internaţi în această după-amiază la spital şi li s-au prelevat probe biologice, care au fost trimise la Bucureşti.

„Discutăm cu colegii de la Bucureşti despre acest caz. Cei doi tineri au venit din Spania duminică noaptea”, a declarat directorul spitalului, Dorin Vancea.