Dincolo de sticlă nu e nimic, nu s-a schimbat nimic în viața cetățenilor.
Tele-premierul guvernează din televizor de acolo de unde creează efectul de real al tuturor enormităților pe care le enunță. Potrivit lui Bourdieu,” imaginea ne poate face să vedem și să credem în existența a ceea ce ea ne arată”.
”Regimului Băsescu”, ce apare invariabil în discursul premierului, i se adaugă ”prigoana” ce s-a abătut asupra baronilor locali PSD alături de care se declară solidar. ”Nici în 1989 nu i-au putut împușca pe toți!”, spune ritos Dottore, socialistul de mucava, purtătorul mândru de tricou roșu cu Che Guevara. Premierul acuză afirmând că e un adevărat ”val de arestări la fel ca cel din 2012 dinainte de referendum”. Ceea ce uită să spună este că PSD are puterea în România după 2012, iar el este cel care a numit, în iarna lui 2013, procurorii în pozițiile cheie, în sistem, însă pentru a putea folosi marota ”regimul Băsescu” aceste detalii importante sunt ignorate cu desăvârșire atât de ponta (cu p de la plagiat) cât și de electoratul de peste 40% cu care se laudă. Dincolo de sintagma ”regimul Băsescu” de fapt se ascunde lupta PSD de a prelua controlul total al puterii, condiție în care nu mai putem vorbi de stat democratic.
Profund disonant-cognitiv, electoratul care îi stă alături ignoră minciunile acestuia, diversiunile, jocul de oglinzi pe care Dottore îl practică și astfel efectul de real la care premierul muncește își atinge scopul. Prim-plagiatorul este prins între baronii locali și schimbarea care s-a produs în politica externă odată cu evenimentele din Ucraina și Crimeea. Rămânând în stand-by, punând capăt năzbâtiilor de politică externă pe care le făcea pe bandă rulantă rânjindu-ne din fotografii alături de lideri politici controversați precum oficiali chinezi sau în deja celebra fotografie alături de Ianukovici la Soci. Aceste ultime schimbări i-au restrâns spațiul de manevră, obligându-l să își tempereze avântul de mare jucător geopolitic care se visa a fi, un fel de punte de legătură între China, Rusia și UE. Privit în noul context geopolitic, elanul său are accente de grandomanie politico-clinică.
Retras pe scena politică internă, după ce o fi primit câteva cu liniarul peste degete, Dottore are multe de recuperat în fața baronilor locali care nu au milă și nici bune maniere. A neglijat această problemă și asta pentru că se imagina drept un lider geopolitic de regiune cu mare potențial proiectându-se pe sine într-un scenariu în care era mult peste nivelul unui lider național. Sfidarea baronilor locali nu va fi uitată și aceștia așteaptă fapte și nu vorbe ale premierului. Pentru aceștia efectul de real pe care Dottore îl creează prin intermediul televiziunii nu funcționează. Rețeaua nu se încurcă în artificii menite electoratului anesteziat.
Spațiul de manevră pe care îl are ponta (cu p de la plagiat) la îndemână este televizorul, în timp ce toată baronimea îi suflă în ceafă. Dincolo de asta nu e nimic, bate vântul în țara asta încremenită într-o politică a unui guvern ce are, precum declară Florin Cîțu într-un interviu acordat Andreei Pora și publicat de Revista 22, ”o gândire contabilă și socialistă”.
Aroganța premierului pe care o afișează față de jurnaliști, pe care îi împarte în buni și răi, față de oponenții politici și obsesia pentru Băsescu ne arată un lider al cărui narcisism îl face să piardă contactul cu realitatea. El trăiește în televizor, pentru televizor, și efectul de real pe care l-a creat în ceea ce îl privește l-a contaminat. Premierul plagiator pășește cu încredere într-o realitate de seră în care singura problemă sunt doar baronii nervoși. Ceremonia de la MAI la care a participat și unde, potrivit regulamentului, onorul i se prezintă persoanei cu cel mai înalt rang în stat, în acest caz fiind vorba de președintele țării, premierul a insistat să fie primit și el cu onor militar.
Țeapăn, arborând un zâmbet satisfăcut, premierul a făcut ca protocolul să pară un moft și un prilej pentru el de a-și arăta mușchii. De altfel, e edificator felul în care, mai târziu, a răspuns întrebării unei jurnaliste care îi precizase faptul că nu el era cel mai înalt în rang căruia, potrivit protocolului, să i se prezinte onorul militar. S-a oprit preț de câteva momente și a răspuns, zâmbind plin de satisfacție, că ”va fi!”. Acest episod a readus aminte tuturor de felul în care Mircea Geoană a fost președinte pentru o noapte. Trăind în televizor, așa precum demonstrează Giovanni Sartori în” Homo Videns” că televiziunea/tele-vederea schimbă natura umană, Dottore e din alt film, în filmul său în care nu are nicio legătură cu ceea ce înseamnă fișa postului său, cu felul în care realitatea se schimbă evenimențial.
După episodul uitat cu ASF, în care firele duceau și la premier, afacerea ”Duicu” pare și mai aproape de acesta. Procurorii DNA susțin că baronul de Mehedinți ar fi făcut trafic de influență în chiar cabinetului premierului de la Palatul Victoria. Încrengăturile ”Afacerii Duicu” ce duc până la București arată de fapt dimensiunea corupției instituționalizate. Să nu ne iluzionăm că această schemă/rețea de corupție e singulară, în fapt este replicată la nivelul fiecărui județ. Că este așa vedem, zi de zi, în presiunile politice pe care baronii locali le fac, în jocurile politice care depind de aceștia. Întrebat de jurnaliști ce are de declarat față de această poveste, premierul nu a fost foarte convingător. Acesta nu a putut nega în stilul caracteristic și asta pentru că situația este atât de explozivă, conține atât de multe necunoscute încât efectele care pot deriva din aceasta sunt desigur peste efectul de real, jucăria lui Dottore cu televiziunea. Faptul că lațul se strânge și în jurul unor personaje precum Nicușor Constantinescu sau excentricul Mazăre face ca viața să fie grea acum pentru premier în propriul partid. Ce a reușit să facă ponta (cu p de la plagiat) pentru baronii propriului partid? Până acum se pare că nimic. Baronii și-au pierdut răbdarea, iar jocul de pe sticlă al premierului – aroganța, autosuficiența, tupeul, și mai nou detașarea de ”politic” pe care o joacă în pregătire pentru cursa pentru Cotroceni, toate acestea cred că înfurie baronii pesediști care se văd păcăliți de cel pe care l-au făcut premier pentru singurul lucru care îi interesează: protecția. Premierul trebuie să le ofere ceva pentru a face pace cu ei, altfel zilele lui sunt numărate.
Efectul de real de care premierul este dependent, pentru că altceva nu are, e ca jocul unui iluzionist care, plin de sine, făcându-l de atâtea ori, imaginându-și că îl poate face și cu ochii închiși, ajunge ca o singură dată să greșească în rutina spectacolului său și bum! toată munca se duce pe apa sâmbetei. Efectul a ceea ce se va întâmplă zilele acestea, cu baronii pesediști, nu este unul de real, ci cel ”de fluture”. Seria de baroni roșii care au deja probleme serioase vor modifica anul acesta raporturile de forță în PSD, între lider și baroni, între diferitele grupări concentrate fie în jurul lui Dragnea, fie în jurul premierului. Îți și poți imagina o întâlnire de taină a baronilor pesediști unde remarcile la adresa lui Dottore nu au cum fi măgulitoare: ”Ne-a trădat”, ”ne-a vândut”, ”ne-a înșelat”, ”un om fără cuvânt”, ”toată ziua stă în televizor și pe noi ne saltă DNA”. Un război prea mare pentru un băiat care a făcut la viața lui câteva rechizitorii pentru găinări și a sărit direct de la Judecătorie la Parchetul general pentru că mentorul său i-a văzut potențialul: un lumpeninteligentsia lipsit de orice consistență intelectuală, dar omul potrivit la locul potrivit. Efectul de real în televiziune e însă mai degrabă ca un balon de săpun și la un moment dat se sparge, iar ponta (cu p de la plagiat) nu poate fi excepția, el va întări regula: ulciorul nu merge de multe ori la apă.
Recomandările noastre
