Dosarul "Valiza" ar putea umple un geamantan: are 17 volume
- Adam Popescu
- 11 noiembrie 2008, 06:05
DNA a prezentat materialul de urmărire penală în cazul celor 1,7 milioane € care ar fi urmat să influenţeze rezultatul unui meci de fotbal.
Procurorii DNA Bucureşti s-au aflat ieri la Cluj- Napoca, unde le-au prezentat materialul de urmărire penală clujenilor implicaţi în dosarul „Valiza“, în care Gigi Becali, patronul echipei Steaua Bucureşti, este acuzat de dare de mită pentru influenţarea rezultatului unui meci de fotbal. În apărarea sa, Becali a recunoscut că banii din valiza reţinută la Cluj erau ai lui, dar a susţinut că erau pentru achiziţionarea unui teren.
La ieşirea de la audieri, Radu Gheorghe Marino a declarat că terenul, pentru care a semnat precontractul de vânzare-cumpărare împreună cu Gigi Becali, se află în apropierea unui domeniu pe care i-l vânduse preşedintelui CFR Cluj, Iuliu Mureşan.
„Prima dată am vrut să vând casa, dar am avut ceva probleme şi am decis să vând terenul. Acum aştept să fiu trimis în judecată şi să îmi dovedesc nevinovăţia, ca să pot să-mi iau banii din celebra valiză. Am semnat precontractul cu Gigi Becali pentru un teren din Pădurea Făget şi urma să primesc 1,7 milioane de euro pe 7 mai, adică exact data la care s-a jucat meciul de fotbal dintre CFR şi «U» Cluj. După asta a început tot balamucul“, susţine Radu Marino.
Tot ieri, a fost pus sub acuzare Raul Volcinschi, senator de onoare al PNG şi semnatar în calitate de martor al precontractului invocat de Radu Marino şi Gigi Becali. Volcinschi este acuzat de favorizarea infractorului şi fals în declaraţii. „A zis să semnez un precontract“ „Eu am vrut să îi vând lui Gigi Becali peste 100 de hectare în Gorj. El spunea că voia să deschidă afaceri cu cărbuni. După o vreme, era prin aprilie, mi-a zis că nu mai vrea terenul, dar m-a întrebat dacă terenurile din zona Făget, din Cluj- Napoca, sunt de valoare. Eu i-am spus că da şi pe urmă a zis să semnez un precontract de vânzare- cumpărare cu unul Marino“, a declarat pentru EVZ profesorul Volcinschi, recunoscând că nu a fost de faţă la momentul semnării contractului respectiv.
Relaţia de prietenie dintre Becali şi Volcinschi este binecunoscută. „Eu am fost închis de comunişti împreună cu Toma Becali, unchiul lui Gigi. Apoi, când eram consilier la Ministerul de Interne, au existat mai multe reclamaţii cum că poliţiştii le fură banii negustorilor din Europa. Am rezolvat această problemă foarte repede şi apoi am rămas apropiaţi“, povesteşte Raul Volcinschi.
El a mai adăugat faptul că anchetatorii ar fi trebuit să aştepte să vadă unde anume ajung banii din valiză: la Radu Marino sau la jucătorii de la „U“ Cluj. Articole din ziare, la dosar Şi Alina Ciul, avocata care se ocupă de afacerile cu terenuri ale finanţatorului Stelei, a fost pusă ieri sub acuzare pentru favorizarea infractorului şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
„Cei de la DNA s-au şi pronunţat deja şi l-au scos pe Gigi Becali vinovat. Ca să fii infractor trebuie să fie pronunţată o sentinţă prin care o instanţă să te găsească vinovat. Eu, ca avocat al domnului Becali, sunt cercetată pentru favorizarea infractorului în condiţiile în care nu este nicio sentinţă emisă în acest caz. Procurorii DNA spun că l-am ajutat pe George Becali să-şi construiască o apărare imediat după episodul cu banii de la Cluj, în sensul că l-am învăţat să spună că banii erau pentru terenuri“, afirmă Alina Ciul. Avocata susţine că a văzut la dosar mai multe declaraţii ale fotbalistul Dorin Goga, în prezent la FC Timişoara. „Există la dosar şi foarte multe articole de ziar şi ştiri de televiziune. În aceste articole, care conţin declaraţii publice ale lui George Becali, se arată că acesta ar fi promis câte 5.000 de euro fiecărui fotbalist de la Universitatea dacă această echipă ar fi câştigat meciul“, conchide avocata Ciul. ANCHETĂ Şapte persoane trimise în judecată
Dosarul „Valiza“ conţine 17 volume, în care există declaraţii ale fotbaliştilor de la „U“ Cluj, dar şi ale altor persoane implicate. Numele dosarului vine de la un flagrant realizat de procurorii DNA la Restaurantul Aroma, din Cluj-Napoca, unde se aflau Teia Sponte şi fotbalistul Gigel Coman, care aveau asupra lor o valiză cu 1,7 milioane de euro. În acest dosar sunt urmăriţi penal şi urmează să fie trimişi în judecată: Gigi Becali, Toni Doboş (fostul preşedinte al „U“ Cluj), un asociat de-al acestuia - Traian Benfordean, Teia Sponte (omul de încredere al lui Becali), Victor Piţurcă, Radu Marino, Raul Volcinschi şi avocata Alina Ciul. „În perioada 5-7 mai 2008, Becali George a oferit direct şi indirect suma de 1,7 milioane de euro lui Doboş Anton, preşedintele clubului «U» Cluj, precum şi unor jucători ai acestei echipe, pentru ca, în ultima etapă a campionatului de fotbal al României, din data de 7 mai 2008, clubul universitar să îşi apere corect şansele şi să facă tot ce este posibil pentru a obţine cel puţin un rezultat de egalitate în meciul cu echipa CFR 1907 Cluj“, se arată într-un comunicat al DNA.
Citiţi şi: Martorii lui Gigi nu se cunosc între ei!
FRF a început să scotocească în cazul "Valiza"
ACUZAT DE DARE DE MITĂ: Gigi Becali riscă 5 ani de închisoare