Justitie
UPDATE. Situație explozivă în dosarul PSD Arad. Lovitură devastatoare pentru DNA
Apar detalii incendiare în cazul scandalului șpăgilor de la PSD Arad. Amintim că în acest caz sunt urmăriți Dorel Căprar, și deputații Florin Tripa și Ioan Chisăliță. Alți 8 lideri ai filialei PSD Arad au fost reținuți.
UPDATE: Lovitură dură pentru DNA. ÎCCJ a repins arestarea preventivă a celor 8 persoane audiate luni în dosarul „Arad”, în care sunt vizați și 3 parlamentari PSD . Trei persoane au fost puse sub control judiciar. DNA poate ataca această decizie.
În dosar sunt acuzați deputatul Florin Tripa, senatorul Ioan Chisăliță și deputatul Dorel Căptrar, președintele PSD Arad.
Şeful DRDP Timişoara, Cristian Ispravnic, şi alte şapte persoane au fost audiate, luni, într-un amplu dosar de corupţie, fiind reţinute pentru 24 de ore şi transportate, în noaptea de luni spre marţi în Capitală, în fața magistraților ÎCCJ București cu propunere de arestare.
Știre inițială
Posturile de la Direcția regională Drumuri și Poduri Timișoara au declarat un adevărat război între organizațiile PSD Arad, PSD Timiș și PSD Caraș Severin. Procurorii DNA informează că posturile erau ocupate în schimbul unor sume de bani, iar cei ce urmau să le ocupe aveau recomandare din partea partidului.
Procurorii DNA au adunat dovezi din care reiese că posturile de la Direcția Regională Drumuri și „Procurorii din cadrul DNA - Serviciul Teritorial Timişoara au decis să îi rețină pentru 24 de ore pe Cristian Ispravnic – consilier județean PSD Arad și șeful DRDP Timișoara, Elisabeta Miuțescu – arădeancă angajată la DRDP Timișoara, Mirel Pascu – angajat DRDP Timișoara, Cristian Dima – angajat DRDP Timișoara, Mircea Lucaciu – membru PSD Arad și angajat DRDP Timișoara, Alin Băețan – angajat DRDP Timișoara, Cristian Horgea – soțul fostului prefect de Arad, Florentina Horogea și Anca Stoenescu – membru PSD Arad și fost inspector școlar general la ISJ Arad. Audiați au fost și parlamentarii arădeni din partea PSD, Florin Tripa, Dorel Căprar și Ioan Chisăliță”, arată comunicatul DNA.
Conform datelor oferite de DNA , Cristian Ispravnic a obținut sume de bani din angajările care s-au făcut sau urmează să se facă pe posturile de controlor de trafic din punctele de frontieră, acolo unde organizația PSD Arad deține controlul.
Cristian Ispravnic a subliniat faptul că președintele PSD Arad, Dorel Căprar, trebuie să fie de acord, dat fiind faptul că poate și el avea persoane pregătite pentru posturile respective: „Numai să avem grijă. Păi să văd acum ce are Doru”
D.R.D.P Timișoara era la cheremul PSD, mai susțin procurorii DNA.
Șeful biroului de încasări de la DRDP, Bogdan Munteanu, solicita câte 5000 de euro pentru fiecare funcție pe care o oferea.
„Ăștia de la Moravița, eu cu un prieten de-al meu cu care am vorbit și data trecută, cinci mii-cinci mii”.
Dorel Căprar i-a specificat că sumele de bani provenite din mită să fie depuse la casieria partidului, iar mai departe el îi va comunica lui Cristian Ispravnic numele persoanelor care vor da mită pentru ocuparea posturilor: „Păi dar tu știi că eu nu îmi pun nimica, decât... îi duci la tanti aia la partid...nu mă interesează pe mine, și să îmi dai numele lor. Numai să îmi dai numele altora, să vedem. Îmi dai... Le scrii p-o hârtie și... ăștia, uite aici. Bine? Să le dau eu lu... O să le dau eu lu Ispravnic”.
Din probele aflate la dosar reiese că „ocuparea posturilor în cadrul D.P.R.P Timișoara în schimbul unor sume de bani reprezintă o preocupare constantă a tuturor organizațiilor PSD din regiunea Vest, existând tensiuni între organizațiile județene ale PSD Caraș Severin, Timiș și Arad, cu privire la „dreptul” de a obține atât posturi de conducere cât și de execuție care urmau a fi alocate unor membri de partid sau altor persoane în schimbul unor sume de bani”.
Dorel Căprar voia posturile numai pentru cei de la PSD Arad. „Nu, nu, nu. Dă-l mă în p... mea! De ce să dăm noi la alții?”
Lupta pentru organizațiile mai sus-menționate pentru aceste posturi se dă din luna iulie a anului curent. „Îi deranj mare la Caraș. Îți mai spun eu niște chestii, că el mai ceruse, că vrea posturi de controlori de trafic, ă, domnul Mirel. Știi? Ă, da, să mai facă niște bani, da. Să mai încoarde niște oameni. Să, mnaaa, deci cam asta e”
„Ne interesează și necalificații”, a spus Dorel Căprar
Faptul că funcțiile se vindeau este evidențiat și de către Mirel Pascu, vicepreședinte al PSD Arad, într-o discuție din august 2019. Acesta a spus că Mircea Lucaciu nu îndeplinește criteriile politice pentru numirea în funcție
”Păi cum să-l pui pă Mircea director? Râde toată Frontiera, râde toată Direcția, toți de noi... Păi el n-are poziție politică... Zero! Școală zero!Experiență într-o chestie de conducere directă, zero... Pă trei valențe, care le ai la CV-u, nu? Bă, ce... ce experiență politică ai? Bă, am fost vicepreședinte, consilieru lu cutare, am făcut aia. P..., el n-are nimica. Nici măcar la Nădlac nu-i președinte. Îl doare-n p... de partid, mâine! Da... Ă... Alte experiențe, el n-a fost niciodată în nicio funcție. O fost controlor de trafic. Îl duci tu controlor de trafic? Păi unde ai mai auzit așa ceva în țară?”
Directorul DRDP Timişoara, Cristian Ispravnic, l-a promovat, la finalul lunii august, pe Mircea Andrei Lucaciu în funcţia de şef al Departamentului de Venituri. Cei doi sunt colegi în PSD Arad, scrie Digi24.