10 aprilie 2002, noaptea. OTV anunţă că procurorul care l-a anchetat pe Lele (deja procurorul de la Oradea devenise un personaj cunoscut publicului, mai ales prin difuzarea repetată a casetei cu percheziţia de către Dan Diaconescu) a căzut de pe blocul în care locuia şi se află la Spitalul Floreasca. Avea doar 29 de ani şi se pregătea să se însoare, nu să se sinucidă.

11 aprilie. Toată presa e în alertă. Echipa mea de la Libertatea (Mădălina Turturea, Cristian Burcioiu şi Silviana Ionescu) pleacă în teren: spital, acasă la procurorul Panait şi la Parchetul General. Iar informaţiile încep să curgă. Din acel moment, câteva zile la rând, ne-am preocupat intens de această moarte suspectă, publicând informaţii noi şi declaraţii stupefiante. La fel făceau şi colegii noştri de la Evenimentul zilei, Ondine Gherguţ, Christian Levant şi alţi câţiva, ale căror articole le vedeţi reproduse azi. Aşa s-a conturat povestea sinuciderii tânărului procuror care are în spate, fără dubii, autori morali.

Parchetul General a avansat rapid ipoteza că procurorul Cristian Panait s-a sinucis. „Decesul a survenit ca urmare a leziunilor grave suferite prin cădere de la înălţime, pe fondul unui episod suicidar” - a transmis sec, în 11 aprilie 2002, Biroul de presă al Parchetului. Nu s-a găsit niciun bilet care să motiveze dorinţa tânărului magistrat de a se arunca de pe terasa imobilului de patru etaje din strada Luca Stroici din București, ne-au spus surse din Parchet .

De la Spitalul Floreasca am aflat că procurorul fusese adus de o ambulanţă, iar medicul de gardă a sunat la 955 ca să raporteze evenimentul . Cristian Panait era în comă de gradul IV, a fost băgat în sala de operaţie fiindcă avea gleznele, bazinul şi mâinile sfărâmate de la impactul cu solul, însă în cursul nopţii a decedat. O sursă din spital ne-a spus că sunase la director ministrul Justiţiei Rodica Stănoiu ca să-i spună să nu dea niciun fel de relaţii presei, că e vorba de un procuror de la Parchetul General. Medicii au ales să spună jurnaliştilor că familia le-a interzis lucrul acesta.

Până şi mătuşa lui Cristian Panait, femeia sub ochii căreia se aruncase în gol bărbatul, a fost presată să nu dea niciun fel de relaţii despre cele petrecute în acea după-amiază. Cu greu am aflat câte ceva de la Eleni Dumitru în primele zile.

Procurorul Panait s-a sinucis sub ochii mamei și mătușii sale. Mărturii cutremurătoare

Unul dintre primii oameni ajunşi la căpătâiul procurorului întins pe caldarâm a fost preotul Iacob Ormenişeanu, de la Biserica „Popa Chiţu”, aflată în apropiere. La el fusese să se spovedească procurorul Panait cu câteva zile înainte de a se arunca de la etaj. N-a mai făcut-o când preotul i-a spus că trebuia să fi ținut post înainte. Era agitat, a spus preotul, dar a promis că revine la împărtăşanie. L-a regăsit însă căzut în stradă.

„Nu i-am făcut slujbă pentru că am crezut că poate fi salvat; el încă respira când am venit eu. Mă miră că nu a putut fi salvat, pentru că nu avea fractură la cap. Avea fracturi doar la mâini şi picioare şi din ele îi curgea sânge. Doamna Dumitru, matuşa, îl acoperise cu o haină. Între timp a fost chemată Salvarea. A venit și un tânăr cu un Audi, a tot vorbit la telefon și a mai chemat pe cineva...E o tragedie. Nu puteam să-mi imaginez că va face aşa un gest”, a spus preotul Ormenişeanu.

Sus, în apartamentul mătuşii Eleni Dumitru se afla şi mama lui Cristian Panait, aflată sub stare de şoc. Fusese chemată de urgenţă de la Târgovişte, fiindcă fiul ei se afla de multe zile într-o stare de nervozitate extremă, se comporta şi vorbea ciudat, îi povestea mătuşii că se află în pericol de moarte, că este urmărit şi că se încearcă lichidarea lui. Totul se declanşase după sosirea lui de la Oradea şi după discuţii aprinse cu şefii săi, Ilie Picioruş şi Ovidius Păun, cărora nu le-a convenit că propusese neînceperea urmăririi penale împotriva procurorului Alexandru Lele. Despre toate aceste lucruri aveau să povestească mai târziu atât mătuşa Eleni Dumitru cât şi câţiva colegi ai procurorului Panait.

În acea după-amiază de 10 aprilie 2002, sub ochii mătușii și ai mamei sale, procurorul Panait s-a aruncat de pe terasa apartamentului în care locuia. Scena, descrisă de Eleni Dumitru, unor reporteri din presa centrală, după mult timp de la tragedie, nu a mai lăsat niciun dubiu asupra faptului că tânărul s-a sinucis. Ea a povestit (declaraţiile au fost publicate) că, după 27 martie, nepotul ei intrase într-o stare de surescitare din cauza presiunilor pe care le făceau șefii cu privire la cazul Lele, se plimba agitat prin cameră şi spune că îl doare cumplit capul în partea dreaptă. Mâinile şi picioarele i se înroşeau şi deveneau reci ca gheaţa. Logodnica lui i-a spus că îşi punea repetat o întrebare ciudată: „Ce se întâmplă cu mine?”. Părea să conştientizeze că în psihicul său s-a petrecut ceva. Eleni Dumitru a mărturisit că i-a cerut ajutorul şefului, lui Ilie Picioruş, iar acesta a recomandat internarea la Spitalul Militar. Însă Cristian Panait nu a vrut să se ducă acolo, se simţea urmărit, ascultat în propria casă şi începuse să se teamă că va fi lichidat.

Toată această stare psihotică a debutat în 2 aprilie 2002, când Panait a fost chemat la Parchetul General de Picioruş. Cu o zi în urmă, îşi luase concediu de odihnă. Am aflat însă că pe 2 aprilie a fost chemat la Bucureşti şi audiat procurorul Lele. Şi în acea zi, procurorul Panait a refuzat să schimbe rezoluţia dată pe dosar. Continua să creadă că magistratul de la Oradea nu se facea vinovat de abuz când l-a arestat pe Adrian Tarău sau de sustragere de documente. Dosarul a fost preluat de procuroarea Elena Rădescu. Împotriva ei, a procurorului general Tănase Joiţa, a lui Ilie Picioruş şi a lui Ovidus Păun, procurorul Lele avea să depună plângere penală.

În ziua de 10 aprilie, Cristian Pa nait a ieşit în parc ca să dea mâncare la porumbei. S-a întors agitat, a spus mătuşa. A străbătut sufrageria de la un capăt la altul. Matuşa şi mama sa nu ştiau cum să-l liniştească. S-a dus de mai multe ori pe marginea terasei, se uita în sus, în jos. L-au tras disperate înpoi. Tânărul se dezbracă. Pielea îi este roşie. Femeile încearcă să-l liniştească şi reuşesc să-l bage în cameră. Deodată tânărul pleacă spre terasă, se urcă pe balustradă, întinde braţele lateral şi sare. „Ca un Icar”, a descris Eleni Dumitru.