Dosarul nuclear iranian rămâne în suspans

Dosarul nuclear iranian rămâne în suspans

Acordul pe programul nuclear, negociat între Iran și statele Grupului 5+1 (SUA, Marea Britanie, Rusia, China, Germania, Franța) nu s-a încheiat, așa cum era programat, în 31 martie, pentru că părțile implicate nu au ajuns la un compromis.

 Delegații participanți la negocierile din Elveția au declarat doar că s-a stabilit „un cadru mai larg al acordului”. Ministrul britanic de Externe, Philip Hammond, declara, ieri după-amiază, că speră să se ajungă la un acord până la finalul zilei. China a avertizat că un compromis este esențial, altfel toate eforturile anterioare sunt inutile.

Angajamente disputate

Marile puteri vor să se asigure că Iranul nu va putea fabrica o armă nucleară în mai puțin de un an, iar iranienii insistă că nici nu au astfel de ambiții. Iranul ar urma să-și reducă programul nuclear și să permită inspecții riguroase ale instalațiilor sale, cel puțin 10 ani. În schimb, ar putea fi reduse sau ridicate sancțiunile ONU, SUA și UE. SUA și aliații europeni vor ca inspecțiile să fie eliminate treptat, după alți cinci ani. Teheranul cere ridicarea sancțiunilor ONU imediat după semnarea acordului, însă Occidentul vrea restricții în importul de tehnologie nucleară. SUA și aliații săi europeni susțin reimpunerea rapidă a sancțiunilor, dacă acordul nu se respectă, având în vedere că autoritățile iraniene intenționează să dezvolte centrifugi avansate, care pot îmbogăți uraniul rapid și în cantități mari.