Dosarul „Henri Coandă”: DNA cere o pedeapsă mai mare de 7 ani cu executare pentru Radu Mazăre

Dosarul „Henri Coandă”: DNA cere o pedeapsă mai mare de 7 ani cu executare pentru Radu Mazăre

Procurorii au cerut, joi, la ultimul termen pe fond al dosarului „Henri Coandă”, o pedeapsă de 7 ani de închisoare pentru Radu Mazăre, pentru luare de mită şi pentru fratele acestuia, Alexandru, precum şi condamnarea omului de afaceri Avraham Morgenstern la 5 ani de închisoare.

Procurorul de şedinţă al DNA a mai cerut ca Radu Mazăre să fie condamnat la 2 ani de închisoare pentru fals în declaraţii şi să i se adauge un spor de pedeapsă pentru că sustrage procesului penal.

Fostul edil al Constanţei, Radu Mazăre, a obţinut statutul de azilant în Madagascar, iar omul de afaceri israelian Avraham Morgenster a fugit şi el în Argentina, însă a fost prins în Argentina.

Radu Mazăre este acuzat de procurorii anticorupţie că a luat mită 175.000 de euro de la omul de afaceri Avraham Morgenstern - reprezentant al firmei care a construit campusul de locuinţe sociale „Henri Coandă” - pentru a o ajuta pe aceasta să câştige licitaţia şi pentru a mări, ulterior, valoarea contractului. Şi fratele primarului Constanţei, senatorul PSD Alexandru Mazăre, este cercetat în acest dosar pentru luare de mită, după ce ar fi primit, şi el, bani în contextul favorizării firmei care a construit campusul de locuinţe sociale „Henri Coandă”.