Procesul în care Ioana Maria Vlas este acuzată de prăbuşirea Fondului Naţional de Acumulare (FNA) s-a încheiat ieri.
Magistraţii Tribunalului Bucureşti urmează să dea o soluţie în acest caz peste o săptămână. La ultimul termen, principalul punct al pledoariei avocaţilor s-a legat nu atât de fondul cauzei, ci de eliberarea din arest a Ioanei Mariei Vlas. Astfel, avocatul celei considerate responsabilă pentru prăbuşirea FNA a explicat că Vlas are mai bine de opt ani de când se află în arest.
Apărătorul acesteia a explicat că, în cazul în care viitoarea decizie ar prevedea o pedeapsă mai uşoară, perioada petrecută de Vlas în spatele gratiilor s-ar putea confunda cu întreaga pedeapsă şi că, în aceste condiţii, ar putea fi pusă în libertate. Decizia de săptămâna viitoare va marca al treilea final al procesului „FNA“.
În 23 martie 2006, Tribunalul Bucureşti o condamna pe Ioana Maria Vlas la şapte ani de închisoare şi-i interzicea şi drepturile civile pe o perioadă de doi ani. La apel însă, instanţa decidea retrimiterea dosarului spre rejudecare, după ce toate părţile din dosar s-au declarat nemulţumite de hotărârea iniţială, dar şi de modul în care anumite declaraţii ale martorilor ar fi fost consemnate.