Dosarul „Concursuri fraudate“ demite magistraţi pe bandă rulantă

Trei magistraţi, trimişi în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie în dosarul privind fraudarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de conducere la Parchete, au fost, ieri, suspendaţi din funcţii, printr-o decizie a plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Procurorii Gabriela Ghiţă, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi Sterian Guli, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni, dar şi judecătorul Gheorghe Cerbeanu, de la Tribunalul Vâlcea, completează astfel lista pe care se mai găsesc doi procurori şi un notar, eliberaţi din funcţii de la izbucnirea scandalului concursurilor fraudate.

Cei şase au fost trimişi în judecată, fiind acuzaţ i că ar fi fraudat examenul pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor, organizat în perioada 28 octombrie-25 noiembrie 2007. Din convorbirile telefonice înregistrate între acuzaţi, şi aflate ca mijloc de probă la dosarul prin care cei şase au fost trimişi în judecată, reiese că o funcţie de şef de Parchet la Curtea de Apel s-ar fi vândut cu 15.000 de euro şi un portbagaj plin cu sticle de whisky, iar pentru funcţia de şef al Parchetului Capitalei nu a fost nevoie decât de o prietenie veche de 20 de ani între doi procurori.

De asemenea, printre cei ce apar în dosar se află şi doi membri CSM, niciunul dintre aceştia nefiind pus, la final, sub acuzare de către anchetatori. Motivul: nu ar exista indicii temeinice privind o posibilă implicare a acestora.