Sorin Roșca Stănescu, unul din gazetarii care au marcat presa ultimilor 30 de ani, a povestit în emisiunea „Dosare de presă”, de ce și-a dat demisia de la „Informația Bucureștiului”, înainte de 1989.
Celebrul gazetar a dezvăluit în emisiunea „Dosare de presă”, pe evz.ro, că, deși a fost jurnalist încă dinainte de 1989, nu a scris ode lui nimănui. Mai mult de atât, și-a dat demisia de la „Informația Bucureștiului”, prin 1988, pentru că nu era de „acord cu Ceaușescu”.
„De Partid mi-era mai frică, decât de Ceaușescu”
„Înainte de decembrie 1989, nu numai că nu am făcut ode nimănui, dar mi-am dat și demisia, și de la ziar și din Partidul Comunist, în 1988. Și-am scris în demisie că nu sunt de acord..., e adevărat, n-am avut curajul să scriu că nu sunt de acord politica Partidului Comunist.
Am spus doar că nu-s de acord cu Ceaușescu. E invers. De Partid mi-era mai frică, decât de Ceaușescu. Și-am scris că-mi dau demisia și vreau să merg acasă”, a declarat Roșca Stănescu.
Amenințat de „piticul rău” și de „piticul bun”
După demisia de la ziar, Sorin Roșca Stănescu a fost amenințat de Securitate, că îi va fi călcat copilul cu camionul.
„M-au amenințat că-mi calcă copilul. Fata mea, alina, avea părul lung și a venit un colonel de Securitate, care era piticul rău, și m-a amenințat că dacă nu mă liniștesc, o să treacă un camion pe lângă fetița mea și o să-i prindă părul și o s-o calce.
Și-apoi a venit piticul bun, care era domnul Croitoru, era secretar cu organizatoricul sau cu cadrele, numai știu, la Comitetul Municipal de Partid. Eu eram atunci la „Informația Bucureștiului”. Și m-a întrebat, „Vrei să fii șef, să fii pus șef? Te punem șef” „Nu vreau, domnule!” „Dar ce vrei?”
„Vreau să nu mai fiu pus, forțat de nimeni să scriu ceva pozitiv. Vreau să scriu numai lucruri negative”. Păi, zice, „despre ce?” „Domnule, de acord, nu e voie să scriu că nu e carne! Nu scriem despre carne, că nu e carne. Că e frig! Nu scriem că e frig. Domnule, dar că lipsesc chibrituri de la un chioșc, pot să scriu? Sau că alunecă lumea pe zăpadă, pe trotuare, pot să scriu?” „Da, domnule!”
Și m-a trecut la secția cetățenească, așa se numea, și scriam mici anchete, ce era voie. Dar nu mai eram obligat să scriu nimic pozitiv. Și nici n-am acceptat să fiu pus șef de ei”, a declarat jurnalistul.
Întrebat de Mirel Curea de ce nu l-a căutat, după Revoluție, pe „piticul cel rău”, care-l amenințase că-i calcă copilul cu camionul, Sorin Roșca Stănescu a spus că nu avea niciun rost, pentru că „și ăla a fost pus. Juca o piesă de teatru. Evident că nu-mi călca copilul. Era un teatru, era o pantomimă de fapt, iar eu oricum, după experiența mea la brigada antiteroristă, nu mă lăsam impresionat de asemenea amenințări”.