Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi distrugere din culpă, în urma exploziei care a avut loc la rafinăria Petromidia din Constanța.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi distrugere din culpă, în urma incidentului de la Rafinăria Petromidia, soldat cu moartea unei victime și rănirea altor cinci.
"Se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi distrugere din culpă şi urmează pe parcurs să se lămurească situaţia. De fapt, acolo situaţia este mai complicată, cu certitudine este nevoie şi de cunoştinţe tehnice pentru lămurirea cauzelor. Cercetările acolo vor dura ceva mai mult timp, până se vor lămuri lucrurile pe deplin. (...) Este o fază incipientă a dosarului de umărire penală (...) toate variantele sunt luate în calcul, deocamdată sunt fărâme de informaţii, avem timp să le punem cap la cap şi să aflăm cauzele", a declarat, sâmbătă, procurorul Viorel Teliceanu, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, potrivit agerpres.
Trei victime se află internate în spital
Două victime ale exploziei de la rafinăria Petromidia se află în comă indusă, la spitalul Floreasca din București. Persoanele în cauză prezintă arsuri pe 25-30% din suprafața corpului, însă starea lor este stabilă la momentul actual. O altă victimă a fost supusă unei intervenții chirurgicale la Spitalul Județean din Constanța. A patra victimă a avut răni ușoare și a fost externată din unitatea medicală, potrivit Rompetrol.
"În urma incidentului de ieri, de pe platforma industrială Petromidia, patru colegi (trei din cadrul companiei Rompetrol Rafinare, unul, angajat al Rominserv), au fost spitalizaţi. Aceştia au fost internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa, iar doi dintre ei au fost transferaţi, ulterior, către Spitalul Clinic de Urgenţă "Floreasca" Bucureşti, după stabilizare şi îngrijirile medicale de specialitate", se precizează în comunicat.
Care este victima în starea cea mai gravă
Potrivit comunicărilor Rompetrol, victima care se află în cea mai gravă stare este un bărbat în vârstă de 53 de ani, ale cărui arsuri au fost evaluate, inițial, la 45%. Ulterior, cadrele medicale au transmis că arsurile au afectat 30% din suprafața trupului.
"Suntem alături de familiile acestora şi cadrele medicale pentru a le asigura cele mai bune tratamente medicale. Cel mai grav rănit dintre aceştia este colegul de 53 de ani, operator, care a fost evaluat iniţial cu arsuri pe 45% din suprafaţa corpului. Reevaluarea realizată în cursul serii de ieri (vineri - n.r.) a relevat faptul că arsurile sunt pe 30% din suprafaţa corpului.
Al doilea coleg (58 de ani, compresorist în cadrul rafinăriei) se află în unitatea medicală din Capitală cu răni pe 25-30% din suprafaţa corpului", se arată în comunicatul trimis de autorități.
O victimă de la spitalul din Constanța a fost externată
Dintre cele două victime internate la Spitalul Județean de Urgență din Constanța, un bărbat în vârstă de 53 de ani a fost deja externat, prezentând răni minore. Un alt bărbat, în vârstă de 27 de ani, a suferit o intervenție medicală la nivelul șoldului. Pacientul se află însă, în stare stabilă și este ținut sub observația medicilor.
"Compania este alături de familiile tuturor colegilor şi oferim sprijin în aceste momente de grea încercare. În acelaşi timp, Rompetrol Rafinare oferă sprijin autorităţilor de resort pentru o evaluare şi investigare rapidă a cauzelor care au stat la baza incidentului de ieri", au transmis reprezentanții companiei petroliere.
Un angajat al rafinăriei şi-a pierdut viaţa în acest incident.