Și-au început viața de cuplu cu un dosar penal! Doi miri din Petroșani sunt cercetați penal, după ce au pus cortul pentru nuntă chiar pe stradă.
Poliţiştii din Petroşani au deschis, miercuri, un dosar penal pe numele a doi miri, care au pus cortul pentru nuntă pe o stradă din oraş, aici urmând să se desfăşoare petrecerea cu aproximativ 100 de invitaţi, potrivit Mediafax.
Şefului Poliţiei municipiului Petroşani, Aurel Buruiană, a declarat că organizatorii nunţii au declarat, iniţial, că deţin autorizaţie de la Primărie pentru amplasarea cortului şi au cerut răgaz pentru a prezenta documentele.
„Noi am trimis un echipaj la faţa locului, am întocmit un proces verbal, ocazie cu care organizatorul a spus că ar avea ceva documente de la Primăria Petroşani, i-am dat termen ca într-o oră să intre în legalitate, ori să elibereze drumul public, ori, dacă nu, să ne prezinte documentele respective. În caz contrar, întocmim dosar penal. Este vorba de o stradă din municipiul Petroşani”, a declarat Buruiană.
După ce a trecut timpul acordat, mirii nu au putut prezenta documentele cerute de poliţişti, astfel că a fost întocmit un dosar penal pentru blocarea cu intenţie a drumului public.
La nunta care începea miercuri seara erau aşteptate aproximativ 100 de persoane.