DOSAR EVZ. Dan Voiculescu a luat cu japca aparatura de la Tele7abc. Instanţa îl pune să achite daune serioase

DOSAR EVZ. Dan Voiculescu a luat cu japca aparatura de la Tele7abc. Instanţa îl pune să achite daune serioase

Pentru această ilegalitate, instanţa l-a amendat cu trei milioane de lei

Televiziunile lui Felix trebuie să plătească 3 milioane de lei defunctei Tele 7abc pentru că i-au luat acesteia ilegal echipamentele şi mijloacele de producţie, după intrarea în faliment. Instanţa supremă a dat dreptate lichidatorului televiziunii, care a reclamat că operaţiunea prin care SC Antena 1 (redenumită Intact Production) a "confiscat" echipamentele de la Tele 7 nu s-a realizat în baza unei licitaţii legale. SC Romsat Cardinal Network SA, proprietarul Tele 7abc, a intrat în procedură de faliment pe 7 aprilie 2005, odată cu hotărârea Tribunalului Bucureşti. Începând cu acea dată, potrivit legii insolvenţei (64/1995), orice acţiune judiciară sau de executare silită pornită împotriva acesteia era suspendată prin lege. Aceeaşi lege, în vigoare la acea dată, prevedea că orice operaţiune sau plată efectuată, fără aprobarea judecătorului sindic, după data deschiderii procedurii falimentului, este nulă de drept.

  • PREMIERĂ Inculpatul Dan Voiculescu a stat 15 minute în faţa Tribunalului care îl judecă pentru corupţie. Instanţa: Ministerul Agriculturii este parte civilă

Licitaţie ca-n codru Executorul judecătoresc Doina Safta a ignorat însă prevederile legale. La trei săptămâni de la deschiderea procedurii de faliment, Safta a trecut la executarea bunurilor falitei Cardinal Network, în contul unei creanţe a Piraeus Bank asupra postului TV. Licitaţia ilegală a fost câştigată de SC Antena 1 SA, care a cumpărat bunurile cu 2,4 miliarde de lei vechi, preţ de nouă ori mai mic decât valoarea stabilită prin expertiză tehnică. Pe 9 mai 2005, executorul a predat echipamentele cărăuşilor tocmiţi de firma lui Voiculescu. Aceştia leau încărcat în camioane, la Teatrul Giuleşti, unde funcţiona atunci televiziunea, chiar sub privirile angajaţilor. O parte din echipamente au fost apoi împrăştiate pe la studiourile teritoriale ale televiziunii mogulului. Antena şi-a susţinut "buna-credinţă" Lupta pentru recuperarea bunurilor luate cu japca a fost anevoioasă şi îndelungată. După ce Tribunalul Bucureşti a constatat, în noiembrie 2005, nulitatea absolută a procesului verbal al licitaţiei şi a tuturor actelor de executare silită, televiziunea mogulului a invocat buna credinţă. Pe această bază, mai multe instanţe au înlăturat prevederile legii falimentului şi i-au lăsat pe cei de la Antena 1 proprietari peste echipamentele luate la preţ de chilipir. Aceştia au spus că Antena ar fi proprietar de drept asupra bunurilor luate ilegal de la Tele 7abc, pe considerentul că trebuie dovedită mai întâi frauda. Lichidatorul BFJ Consulting a spus, însă, că "frauda este probată tocmai prin preţul derizoriu" la care obţinuse televiziunea lui Felix bunurile de la Tele 7.

  • Dan Voiculescu îi taxează pe colegii săi care se opun suspendării: AGENŢI POLITICI ai lui Băsescu. Iliescu şi Antonescu sunt vizaţi

În cele din urmă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a hotărât să admită recursul lichidatorului BFJ Consulting SPRL şi a obligat Antena 1 la plata a 3 milioane de lei, reprezentând valoarea reală a echipamentelor, a uzurii acestora şi a profitului nerealizat în aceşti ani din cauza înstrăinării. Intact Production a făcut uz de toate căile de atac posibile. Recent, în septembrie, ÎCCJ a trimis dosarul Curţii de Apel Bucureşti, împreună cu soluţiile prin care a respins contestaţia în anulare şi cererea de revizuire a sentinţei. Firma controlată de Voiculescu nu mai are acum loc de întors - trebuie să plătească pentru haiducia de la Tele 7 abc! Deşi procesul s-a încheiat, iar firma de insolvenţă BFJ Consulting SPRL e principalul "vinovat" pentru recuperarea banilor, Florin Bălescu, reprezentantul acesteia, a refuzat să comenteze. 2,4 a plătit Dan Voiculescu pentru bunurile Tele 7 abc, un preţ de nouă ori mai mic decât valoarea stabilită prin expertiză

  • Dan Voiculescu recunoaşte că a colaborat cu Securitatea!

Ascensiunea şi decăderea Tele 7abc Tele 7abc a fost deschis în 1994, de Paul Opriş, alături de regretatul om de afaceri Mihai Cîrciog şi impresarul Marcel Avram. Primul sediu a fost pe Calea Victoriei nr. 155, la etajele 10 şi 11. Primul director general al postului a fost Mihai Tatulici, urmat de jurnaliştii Radu Nicolau, Radu Coşarcă şi Aristide Buhoiu. În 2000, Opriş i-a vândut mai bine de 80% din acţiuni omului de afaceri Freddy Robinson. A urmat apariţia, în 2002, în chip de "salvator" al televiziunii, a lui Florin Călinescu, ca director general. Vedeta PRO TV nu a reuşit atunci decât să sufere o serioasă pierdere de imagine, în ciuda emisiunii - concurs "Alo, Florin", cu premii foarte mari date de Eurom Bank. La şapte ani de la declararea falimentului, presa a anunţat cumpărarea mărcii Tele 7abc, rămasă disponibilă, de către Cristian Ambrozie, care a anuţat o posibilă relansare a postului, în toamna acestui an.

Ne puteți urmări și pe Google News