DOSAR DE PRIM-MINISTRU. Ce spun analiștii despre varianta Cristian Diaconescu premier

DOSAR DE PRIM-MINISTRU. Ce spun analiștii despre varianta Cristian Diaconescu premier

Fostul consilier prezidențial nu este văzut în haină de premier, în pofida experienței profesionale pe care o are.

Redacția „Evenimentul Zilei” a prezentat campania „Dosar de prim-ministru”, prin care și-a propus să analizeze șansele pe care le-ar avea o serie de personalități să devină premieri. Mugur Isărescu, George Maior, Cătălin Predoiu și Călin Popescu Tăriceanu au fost cei care au fost puși sub lupa analiștilor. Ultimul episod a fost dedicat fostului consilier prezidențial Cristian Diaconescu.

Barbu Mateescu a declarat pentru EVZ că marele avantaj al lui Cristian Diaconescu este expertiza sa pe politică externă, pentru care s-a făcut remarcat de-a lungul întregii cariere. Sociologul crede că inconsecvența în ceea ce privește acțiunile politice (trecerea de la PSD în zona de dreapta, în tabăra lui Traian Băsescu) este mai puțin relevantă la nivelul percepției publice, pentru că „în România trădarea nu se pedepsește”. Sociologul mai spune că Diaconescu ar fi potrivit pentru postul de premier în măsura în care are atât experiență profesională, cât și politică, iar faptul că a avut o prestație mai puțin bazată pe „gesticulație politică” și mai mult pe argumente este un alt atu. Marele minus ar fi legat de pregătirea sa în domeniul macroeconomic, aspect care cântărește mai mult în măsurarea performanței unui premier. Din această perspectivă, ar fi importantă echipa pe care șiar alege-o și mai ales persoana care ar ocupa postul de ministru de Finanțe.

Spre deosebire de președinte, care are limite constituționale și se poate implica doar în măsura în care dorește să facă acest lucru, premierul este într-o situație mai dificilă, pentru că trebuie să își asume decizii cu impact direct asupra electoratului. „Nu-l văd pe Cristian Diaconescu jucând rolul de premier. Sunt și circumstanțe extrem de dificile, ar trebui să existe un acord pentru numirea lui. Îl văd mai curând în rolul de ministru de externe într-un guvern de coaliție, în condițiile în care calitățile sale de diplomat nu au fost contestate nici măcar de adversarii săi politici”, a conchis Barbu Mateescu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Un bun președinte de republică parlamentară

Pe de altă parte, analistul politic Bogdan Dospinescu a declarat că „Diaconescu ar fi un excelent președinte al României, în contextul unei republici parlamentare” și mai puțin un bun premier sau un șef de stat în condițiile regimului semi-prezidențial actual, care prespune totuși un președinte mai puternic. O bilă albă ar primi pentru că este un foarte bun diplomat, un politician cu orientare pro-europeană și cu capacitatea de a stăpâni și discursul public, ceea ce atrage și simpatia opiniei publice. Are experiență politică și capacitatea de a discuta cu reprezentanții tuturor partidelor. Totuși, Dospinescu a spus că are imaginea omului politic care nu a dus la capăt niciun proiect politic, uneori lăsându-i în offside pe susținătorii săi, așa cum s-a întâmplat recent când a anunțat retragerea din cursa pentru președinție. Pentru un premier al unei coaliții acest aspect este un mare dezavantaj, fiindcă partenerii șiar pune problema dacă poate duce până la capăt mandatul în fruntea Guvernului și dacă se pot baza pe el. „Cred că un mare minus ar fi fragilitate sa emoțională”, a spus analistul.