Teatrul Național își invită spectatorii la un puzzle poetic - un joc de-a cuvintele. Duminică, 23 decembrie, de la ora 12,00 în foaierul Sălii 2 a Teatrului Național din Timișoara va avea loc premiera spectacolul Alfabet poetic.
”Așa cum spunea actorul și poetul Doru Iosif, creatorul conceptului acestui spectacol, Alfabet poetic este un joc teatral despre un miracol la îndemână: creația. Un spectacol interactiv, Alfabet poetic își provoacă spectatorii să descopere că poezia este peste tot, în noi înșine și în jurul nostru, și că suntem mai conectați la poezie decât ne putem imagina”, arată Codruța Popov, consultantul artistic al Naționalului.
Publicul va descoperi printre versurile lui Nichita Stănescu, George Topârceanu, Bob Dylan, Edward Lear, Raymond Queneau și, nu în ultimul rând, Doru Iosif, că poate crea poezie, într-un joc absolut seducător al imaginației și al emoției, al spiritului ludic și al întrebărilor profunde. Alfabetului poetic propus de Doru Iosif în acest performance i se alătură cel sonor și vizual construit de Sebastian Hamburger. Spectacolul Alfabet poetic este gândul spre frumusețe și creativitate pe care Teatrul Național îl transmite spectatorilor săi la final de an.
Biletele la spectacol pot fi achiziționate la Agențiile Teatrului Național (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic, orar marți – duminică, orele 11-19) sau online, pe www.tntimisoara.com. (Foto: Virgil Simonescu)