„Dorel”, celebrul personaj din reclame care a făcut să râdă cu lacrimi o țară întreagă, are „frați” peste tot. De data asta, în Giurgiu. O echipă de muncitori a dărâmat un alt bloc, decât cel care trebuia pus la pământ
Unde dai şi unde crapă!? „Dorel” a ieşit din nou la rampă. S-a întâmplat în cartierul Istru din județul Giurgiu. După ce Primăria a luat decizia să pună la pământ două blocuri de locuinţe (doar unul avea autorizație de demolare), în care nu mai stătea nimeni de mai mulţi ani, reprezentanţii firmei de construcţii S.C. REM-RO au trimis o echipă să se apuce de treabă. Zis şi făcut. Numai că urmarea e de cascadorii râsului. „Dorel” și-a luat în mână barosul și picamărul și a început să cioplească din bloc.
„Au greșit, vor plăti”
Numai că, fără să-şi dea seama, „meseriașul” a început să dărâme un alt imobil care nu era pe lista demolării. Numai strigătele oamenilor care locuiesc în zonă l-au oprit pe „Dorel” şi pe ceilalţi muncitori care îl ajutau. „Au greșit, vor plăti. N-au dărâmat chiar tot blocul, ci doar casa liftului și câteva plăci din beton. Doar l-au cioplit puțin. Asta e!”, ne-a declarat Nicolae Barbu, primarul orașului Giurgiu. Imediat după această gafă, oamenii s-au îndreptat către imobilul care trebuia doborât şi şi-au făcut treaba.
FOTO: Nicolae Barbu
Potrivit edilului, în urma acestor greșeli se vor evalua pagubele, iar cea care va plăti va fi firma care l-a trimis pe „Dorel” la muncă. În locul acestor blocuri de la marginea sărăcăciosului cartier giurgiuvean vor răsări spaţii verzi şi locuri de joacă pentru copii. Pe 9 septembrie 2014, consilierii locali au aprobat demolarea căminelor C și D din cartierul Istru, pe motiv că reprezintă un real pericol de prăbușire. Începând de anul viitor, primarul promite că va construi în oraş locuinţe sociale. Reparaţia şi reabilitarea unui astfel de bloc ar costa 650 de euro pe metrul pătrat, iar costurile pentru construcţia unui bloc nou sunt de 328 de euro pe metrul pătrat. Astfel, edilul mai spune că mai bine ridică două blocuri noi cu aceşti bani, decât să le consolideze şi să le reabiliteze pe cele vechi.
FOTO: Buldozerele au intrat să demoleze blocul care trebuia pus la pământ FOTO: GIURGIUVEANUL.RO
Gafele lui „Dorel"
În toate meseriile se găsește câte un „Dorel” care să facă câte o gafă monumentală și să își ducă munca până la capăt, însă în stilul lui propriu. Iată câteva gafe din colecția mult cunoscutului „Dorel”:
● un muncitor din Târgu Neamț a încercat să bage un dop de lemn în conducta cu gaze cu bormașina. Rezultatul: 3 mașini incendiate;
● un altul din Giurgiu a turnat asfalt și a astupat toate gurile de canalizare pluvială de pe stradă;
● în Tulcea, niște muncitori care săpau un șanț de canalizare au aruncat tot molozul peste o mașină parcată în apropiere;
● câțiva muncitori din Craiova au fost puși să toarne asfalt într-o parcare, și pentru că o mașină era staționată acolo au turnat asfalt pe lângă autoturism.