Odată cu creșterea valorii tichetelor pentru donarea de sânge, a crescut și numărul donatorilor din toată țara. În unele centre a fost chiar depășită capacitatea de stocare.
Donatorii de sânge au luat cu asalt centrele de transfuzie după ce valoarea tichetelor a crescut de patru ori față de anii trecuți. Până acum, valoarea unui tichet era de aproape 10 lei. Începând cu 1 ianuarie 2024, valoarea acestor tichete de masă a crescut la 40 de lei.
Donatorii de sânge stau la rând ca să poată dona
Cei care donează sânge vor primi acum 280 de lei în tichete de masă pentru fiecare sesiune de donare, în comparație cu cei 68 de lei primiți anterior. Pe lângă aceasta, donatorii vor beneficia de o zi liberă de la serviciu și o reducere de 50% la transportul în comun.
Donatorii de sânge trebuie să îndeplinească și câteva condiții. Acestea includ o vârstă cuprinsă între 18 și 60 de ani, puls regulat și tensiune arterială stabilă. De asemenea, donatorii nu ar trebui să fie sub tratament.
Banii, care nu sunt deloc de neglijat, i-au făcut pe români să meargă în număr mare să doneze sânge. Numai că, în unele centre, capacitatea de stocare a fost depășită, iar oamenii au fost amânați, în funcție de necesități.
Capacitatea de stocarea a sângelui, depășită în unele centre
Stocurile Centrului de Transfuzie Sanguină Alba au fost complete în primele zile ale anului. Astfel, Centrul a informat că începând de săptămâna viitoare, donatorii vor fi reprogramați în funcție de cerințe și necesități.
„Având în vedere faptul că numărul donatorilor de sânge a crescut zilnic, depășind capacitatea de recoltare, prelucrare, testare și stocare, Centrul de Transfuzie Sanguină Alba va lua următoarele măsuri, începând cu dată de 08.01.2024:
Pentru grupele de sânge la care stocurile sunt mari, CTS Alba își rezervă dreptul de a amână de la donare, donatorii cu grupele respective în funcție de necesități. Aceste informații vor fi obținute de la fișier”, au transmis reprezentanții centrului din Alba Iulia. Programul de donare este de luni până vineri, între orele 7.30-11.00.
Donatorii de sânge, mai mulți și în Buzău
Situația din Alba nu e singulară. Și la Buzău, debutul anului 2024 a creat o situație neobișnuită. Mai mult de 100 de persoane s-au aliniat pentru a dona sânge.
Anul trecut, spre exemplu, echipa centrului a fost nevoită să străbată județul în căutare de donatori, deoarece în mod obișnuit ajungeau doar aproximativ 20 de persoane pe zi la centrul de donare.
„Anul trecut ne-am bazat foarte mult pe colectele mobile având în vedere că adresabilitatea la centru era foarte mică. La începutul lui 2024 am avut în jur de 45 de donatori în prima zi, 69 în a doua și 111 în a treia.
Astăzi deja am restricționat la 60-70 de donatori, cu restricții pe grupa unde avem încă stoc excedentar”, a declarat, pentru șansanews.ro, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Buzău, Adriana Crăciun.