Trump respinge scenariile lansate de Rusia: „Nu l-am invitat pe Putin la summitul G20”
- Antonia Hendrik
- 24 aprilie 2026, 15:18
Donald Trump. Sursă foto: whitehouse.govPreședintele american Donald Trump a declarat că nu i-a adresat personal o invitație liderului rus Vladimir Putin pentru a participa la viitorul summit G20 de la Miami, informează united24media.com.
Donald Trump că afirmă că nu l-a invitat pe Putin la G20, dar consideră prezența acestuia „utilă”
Totuși, el a sugerat că o eventuală prezență a acestuia ar putea aduce beneficii. Declarația a fost făcută în fața jurnaliștilor, în contextul unor relatări din presă potrivit cărora Statele Unite ar fi invitat oficial Kremlinul la reuniune. Trump a respins această idee, dar a lăsat deschisă posibilitatea ca participarea lui Putin să fie utilă.
„Nu l-am invitat pe Putin la summitul G20, dar dacă ar veni, probabil ar fi de mare ajutor”, a afirmat liderul de la Casa Albă.
Mesajul său vine într-un moment în care atenția internațională este concentrată pe componența reuniunii. Între timp, Rusia a anunțat că a primit o invitație de participare „la cel mai înalt nivel”. Cu toate acestea, autoritățile de la Moscova nu au clarificat cine va reprezenta țara la summit.
Incertitudine privind prezența Rusiei
Summitul G20, programat să aibă loc la Miami spre finalul anului, va reuni liderii principalelor economii globale. Evenimentul se desfășoară pe fondul tensiunilor geopolitice persistente, inclusiv conflictul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.
De la începutul invaziei pe scară largă din 2022, participarea Rusiei la forumuri internaționale de nivel înalt a fost restrânsă. În acest context, orice posibilă apariție a delegației ruse capătă o puternică încărcătură politică. Rămâne neclar dacă Moscova va trimite o delegație la summitul de la Miami și, dacă da, la ce nivel va fi aceasta reprezentată.
Trump:
I haven't invited Putin to the G20, but if he came, it would probably be very helpful. pic.twitter.com/Sku1okEP2x
— Clash Report (@clashreport) April 23, 2026
În 2025, Rusia a făcut un pas spre reluarea participării active la discuțiile G20. O delegație rusă a ajuns atunci la Washington pentru prima reuniune a șerpașilor sub președinția Statelor Unite.
Evenimentul a marcat o revenire a Moscovei după o perioadă îndelungată de izolare diplomatică. Delegația a fost condusă de Svetlana Lukash, reprezentanta Rusiei în G20. Din grup au făcut parte oficiali ai Ministerului de Externe, ai Ministerului de Finanțe și membri ai administrației prezidențiale, semnalând o implicare instituțională extinsă.
Rusia a susținut că Putin ar fi fost invitat de Trump la summitul G20 de la Miami
Viceministrul rus de Externe, Alexander Pankin, a declarat pentru presa de stat că nu a fost stabilit încă nivelul la care Rusia va fi reprezentată.
Absența lui Vladimir Putin în ultimii ani s-a menținut pe fondul izolării diplomatice generate de conflict. Oficialul rus a confirmat existența unei invitații, dar a subliniat că participarea rămâne incertă. „Există o invitație de a fi prezent la cel mai înalt nivel”, a precizat acesta.
Pankin a adăugat că o decizie va fi luată mai aproape de momentul reuniunii. „Vom vedea mai aproape de data din decembrie” dacă Putin va participa efectiv. În același timp, a lăsat loc incertitudinii: „Numai Dumnezeu știe ce se va întâmpla înainte de asta”.
O eventuală prezență a liderului de la Kremlin ar putea amplifica tensiunile cu liderii europeni și britanici, care susțin Ucraina și promovează menținerea presiunii diplomatice asupra Moscovei.