Costel Iancu, fost director al Agenţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare, a fost achitat astăzi de Tribunalul Dolj. Fostul democrat-liberal a demisionat şi a fost trimis în judecată în urma dezvăluirilor apărute în Evenimentul Zilei, la începutul lunii martie.
Constantin Iancu a fost găsit nevinovat de Tribunalul Dolj în dosarul penal în care era acuzat de constituire de grup infracţional organizat, lipsire de libertate, ameninţări, loviri şi alte violenţe.
În această cauză au mai fost judecate, alături de Iancu, alte cinci persoane. Toţi cei cinci inculpaţi au fost achitaţi.
Sentinţa a fost pronunţată de magistraţii Tribunalului Dolj, imediat ce s-a încheiat protestul judecătorilor şi înainite să înceapă cel al grefierilor.
Judecătorii nu au găsit fapta
În minuta şedinţei de judecată, magistraţii explică sentinţa în temeiul articolului 10 al Codului Penal, care se referă la "inexistenţa faptei" pentru care inculpatul a fost trimis în judecată. Judecătorul care a pronunţat sentinţa se numeşte Stan Prodănescu. Conform sentinţei formulate de magistrat, acesta a respins acţiunile formulate de părţile civile şi a lăsat cheltuielile de judecată în seama statului. Fostul director al ANIF a susţinut pe parcursul procesului că nu l-a sechestrat pe omul de afaceri vâlcean Andrei Alexandru, iar argumentele lui Constantin Iancu au fost luate în considerare de judecători, în ciuda tuturor argumentelor aduse în susţinerea acuzaţiilor de către procuror.
Parchetul atacă sentinţa
Flavius Cristea, procuror DIICOT, de la Serviciul Teritorial Craiova, a afirmat că va ataca aceasă decizie, prin recurs la Curtea de Apel Dolj. Sentinţa a fost făcută publică azi, în condiţiile în care ultimile audieri, în acest dosar, au avut loc la începutul lunii.
La aflarea sentinţei Constantin Iancu a afirmat:"Mă bucur că după atâta timp sunt liniştitşi îmi pot vedea de treabă în continuare".
Costel Iancu este inculpat pentru „constituire a unui grup infracţional organizat, trei infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, ameninţare şi lovire sau alte violenţe”. Alături de fostul PDL-ist Costel Iancu au mai fost trimişi în judecată interlopii complici Laurenţiu Gheorghe Capotescu (zis Pătatu’), Marian Sandu (fost Cristescu, zis Fibră), Lucian Bîltac, Geromin Victor Bîltac şi Robert Ştefăniţă Bâltac (tată şi fii).
Răpirea din 2006 PDL-istul doljean Costel Iancu este urmărit penal în dosarul nr. 35/DP/2006, instrumentat de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Craiova, pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup criminal organizat, lipsire de libertate şi ameninţare. Procurorii DIICOT Craiova îl acuză pe Costel Iancu că ar fi ordonat răpirea unui om de afaceri, Andrei Alexandru, şi a soţiei sale, Corina.
Aceştia au fost şantajaţi şi ameninţaţi cu moartea, în caz că bărbatul nu va fi de acord să-i cedeze lui Iancu acţiunile companiei sale. Răpirea a avut loc în toamna anului 2006. Atât Costel Iancu, cât şi cei cinci complici ai săi, interlopi de notorietate ai Băniei, au fost reţinuţi la vremea respectivă, petrecând 24 de ore în spatele gratiilor.
CITIŢI ŞI:
- Dom’ Costel, acuzat că şi-a torturat victimele
- „Dom’ Costel”, pus pe făraş de Boc
- EDITORIALUL EVZ: Boc a garantat pentru Dom’ Costel
- „Dom’ Costel” demisionează, în sfârşit
- Berceanu, scuturat pentru Dom’ Costel
- Interlopul Dom’ Costel rămâne fără minister
- EDITORIALUL EVZ: Interlopii vin la putere în România