Doliu. Un celebru actor de comedie s-a stins din viață chiar de Crăciun. „Unul dintre ultimii stâlpi supraviețuitori”
- Emma Cristescu
- 30 decembrie 2022, 09:28
Doliu. Un celebru actor de comedie s-a stins din viață chiar în ajunul Crăciunului. El era unul dintre ultimii „piloni supraviețuitori ai anti-sistemului”, dar și o legendă a cinematografiei.
Doliu în ajunul Crăciunului. Actorul și comediantul John Bird s-a stins din viață la vârsta de 86 de ani chiar în perioada sărbătorilor, mai exact pe 24 decembrie, potrivit reprezentanților săi. El s-a făcut remarcat în mai multe emisiuni TV satirice, al căror boom a început în anii 1960. Acesta a încântat publicul în show-urile cu John Fortune și Rory Bremner, în serialul TV Bremner, Bird și Fortune.
Serialul în care s-a făcut cunoscut a fost nominalizat la numeroase premii în perioada 1999-2008. El jucase și în trei episoade din Jonathan Creek cu Alan Davies și un episod din One Foot in the Grave, scrie presa internațională.
Bremner, un coleg de breaslă, a declarat că Bird era unul dintre ultimii „piloni supraviețuitori ai anti-sistemului”. El a scris: „Sunt profund întristat să aud că marele John Bird ne-a părăsit. Unul dintre cei mai modești oameni și cei mai străluciți satirici. Și unul dintre ultimii stâlpi supraviețuitori ai anti-sistemului”, scrie The Scotsman.
Într-unul dintre cele mai faimoase scenete recurente ale lui Bird și Fortune, cunoscut sub numele de „The Long Johns”, fanii i-au admirat pe omul de afaceri fictiv, consultantul guvernamental sau politicianul neîndemânatic – care purta întotdeauna numele de George Parr.
Deeply saddened to hear that the great John Bird has left us. One of the most modest of men and most brilliant of satirists. And one of the last surviving pillars of the anti-establishment. 1/4
— Rory Bremner 💙🇺🇦 (@rorybremner) December 28, 2022
Colegul actorului, mesaj emoționant după moartea sa
În timpul unei apariții în cadrul emisiunii Desert Island Discs din 2004, Fortune a declarat că a fost „foarte greu să-ți păstrezi o față serioasă” în timpul unor scene amuzante. Bremner a spus că producțiile în care jucau Bird și John Fortune au fost „punctul culminant” al vieții sale și că se va „minuna de geniul lor”.
Colegul lui Bird a mai declarat că este „izbitor” faptul că Bird a murit în ajunul Crăciunului „la nouă ani, aproape la o zi” după Fortune, care a murit în ajunul Anului Nou în 2013, la vârsta de 74 de ani. Cu toate astea, apropiații au anunțat că Bird s-a stins din viață „liniștit” la azilul de bătrâni Pendean și că nu a trecut prin momente grele.
Înmormântarea celebrului actor va fi în 2023, după spusele apropiaților, potrivit BBC.