Doliu în România. Un important STRATEG a decedat

Doliu în România. Iulian Văcărel, un important strateg al aderării României la UE a decedat miercuri. Anunțul a fost făcut chiar de Academia Română.

Academicianul Iulian Văcărel a murit miercuri, la vârsta de 91 de ani, a anunțat Academia Română, într-un comunicat publicat pe site-ul instituţiei.

Născut în 1928, la Vălenii de Munte, economistul Iulian Văcărel a devenit doctor în domeniul său cu teza "Finanțarea industriei grele în România", susținută în 1954, la Moscova, după două stagii la Institutul economico-financiar din Leningrad și la Institutul economico-financiar din Rostov pe Don, scrie B1.

Între 1978 și 1986, a fost ambasador al României în Belgia și Luxembourg, iar, după decembrie 1989, a participat, printre altele, la elaborarea schiţei privind strategia înfăptuirii economiei de piaţă în România (1990), a strategiei naţionale de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană (1995), a strategiei naţionale de dezvoltare economică a României pe termen mediu (2000).

Vestea tristă vine chiar în ziua în care România preia oficial preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, o premieră şi un punct culminant al statutului nostru de ţară membră UE, pentru care academicianul Iulian Văcărel a pus una din piatrele de temelie.