DOLIU în literatura românească. POETUL COPILĂRIEI s-a stins din viață

Ion Sorescu, poet și fratele cel mic al scriitorului Marin Sorescu, a murit la vârsta de 80 de ani. „Marin şi Ion l-au avut ca mentor pe fratele mai mare, George. Toţi erau foarte talentaţi”, povesteşte cumnata lui Marin Sorescu.

Ion Sorescu, poet, s-a născut la data de 1 august 1938 în comuna Bulzeşti, judeţul Dolj. A fost un dascăl dedicat profesiei şi un poet înzestrat. S-a stins din viaţă vineri, 31 august 2018, şi va fi înmormântat luni, 3 septembrie, la cimitirul Ungureni din Craiova.  

Ion Sorescu a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Craiova din anul 2009. A absolvit şcoala primară din comuna Bulzeşti urmând gimnaziul din comuna Murgaşi, judeţul Dolj, apoi Colegiul Naţional „Traian” din Drobeta Turnu-Severin (1954-1957). 

A absolvit Facultatea de Filologie, specializarea română-germană, Timişoara (1960-1965).   A fost profesor de limba română şi limba germană la Şcoala generală Bulzeşti, Dolj (1965-1979) şi Şcoala generală nr. 18 „Sf. Dumitru”, Craiova (1980-2002), scrie Antena3.

De-a lungul vieţii a primit mai multe distincţii pentru activitatea literară: Premiul CJCPMAM pentru poezie (1986); Diplomă pentru creativitate şi eficienţă în învăţământ, ediţia a 4-a (1989); Premiul I şi titlul de laureat al Cenaclului ,,Alexandru Macedonski”; Premiul I pentru poezie al Cenaclului ,,Ramuri”; Premiul Editurii ,,Scrisul Românesc”, martie 1990; Premiul ,,Radioteleviziunii române” pentru poezie; Diplomă de onoare ,,Marin Sorescu” (2002); Diplomă de fidelitate, Sindicatul Învăţământului Dolj; Diplomă de excelenţă din parte Ministerului Educaţiei şi Cercetării; Diplomă de excelenţă acordată cu ocazia Centenarului Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman” (2008).