Doliu în lumea artistică. S-a stins o legendă a teatrului românesc

Doliu în lumea artistică. Actorul Damian Crâșmaru a murit, joi, la vârsta de 88 de ani. Anunțul a fost făcut de colegii săi de la Teatrul Național din București.

„Cu adâncă durere, colegii din Teatrul Național din București se despart astăzi de marele actor și om de teatru DAMIAN CRÂȘMARU (1931 - 2019). Un actor cu o forță deosebită, cu o prezență impunătoare și cu un talent șlefuit de mari nume ale scenei, precum George Timică și Ion Finteșteanu, Damian Crâșmaru a debutat pe prima scenă a țării în 1953 și de atunci a rămas profund legat de ea.

Alături de Doamna sa, marea actriță Carmen Stănescu, de care din păcate ne-am despărțit de curând, ne-a încântat serile pe scena TNB în spectacole memorabile.

Va rămâne în sufletele și inimile noastre cu numeroase roluri remarcabile, cu vocea sa inconfundabilă și cu noblețea și discreția sa. Dumnezeu să îl aibă în pază!”, este mesajul postat pe pagina oficială a PNB.