Doliu la Dinamo! A murit cel mai îndrăgit antrenor

Doliu la Dinamo! A murit cel mai îndrăgit antrenor

Traian Ivănescu, fost antrenor la Flacăra Moreni sau Dinamo București, a încetat din viață la vârsta de 86 de ani.

Fostul antrenor s-a stins chiar în anul centenarului clubului Jiul Petroșani, alături de care a cucerit în premieră Cupa României, în anul 1974.

Ivănescu a fost cel care l-a promovat pe Mihai Stoichită, actualul director tehnic în cadrul FRF. El a evoluat și la Steaua București, în perioada 1952-1963, precum și la Progresul București, între 1963 și 1965. De asemenea, a mai trecut pe la Flacăra București și Siderurgistul Galați.

În cariera de antrenor, Traian Ivănescu a pregătit juniorii lui Dinamo, dar și echipele de seniori ale cluburilor Jiul Petroșani, Steagul Roșu Brașov, Maramureș Baia Mare, Metalosport Galați sau Flacăra Moreni.

Ne puteți urmări și pe Google News

Soția sa, Doina Ivănescu, a fost voleibalistă la Dinamo, unde ulterior a ajuns și președinte. Aceasta a decedat în anul 1996, la vârsta de 61 de ani.