Doliu în România. S-a stins din viață o legendă. A atins „Vârful lumii” de 9 ori

Este doliu în lumea sportului. Românul care a cucerit Everestul s-a stins din viață.

Gheorghe Dijmărescu, cel mai mare alpinist român din toate timpurile, a murit la vârsta de 59 de ani.

Acesta a reușit să scrie istorie după ce din anul 1999 a cucerit vârful de nouă ori.

s-a născut în comuna Turcineşti, de lângă Târgu Jiu.

„Veste tristă...românul cu cele mai mari performanţe în alpinism a încetat din viaţă. George Dijmarescu, gorjean născut în Turcinesti, a ajuns de nouă ori la rând în punctul geografic cel mai înalt al planetei. Fapt mai puţin întâlnit, într-una din încercări a reuşit să urce singur şi fără echipament special pentru respirare. De alte câteva ori a ajuns pe K2, cel mai dificil munte din lume, într-un final l-a cucerit. Un gorjean cu cetăţenie americană este românul cu cele mai mari realizări din alpinism din toate timpurile”, a postat gorjeanul Claudiu Fiu, vicepreşedintele Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Gorj.

A fugit din România în anul 1985

„Am trecut Dunărea înot si am ajuns in Iugoslavia. Am mers doua săptămâni pe jos, dar am fost prins de grănicerii iugoslavi la granița cu Slovenia", povestea în anul 2012 pentru jurnalul.ro.

Salvator după tragedia din 2008

A ajuns pe K2 în 2008, când s-a petrecut cea mai mare tragedie din istoria alpininismului. Atunci, 11 persoane şi-au pierdut viaţa în urma unui incident nefericit. Este mândru că a contribuit şi el la salvarea celor aflaţi în dificultate. O astfel de acţiune a constituit subiectul unui reportaj difuzat pe canalul tv Discovery.

„Cel salvat l-am găsit inconştient la tabăra 1, în Everest”, a spus românul care este căsătorit cu Lakhpa Sherpa, o alpinistă de origine nepaleză, cu care a urcat de mai multe ori în vârful lumii

A ajuns pe vârf şi alături de sora acesteia, care este deţinătoarea recordului de tinereţe la ascensiune femei.

Dijmărescu a doborât şi un record personal, a urcat pe Vârful Everest în numai 20 de zile de la plecarea de la tabăra de bază.

„Puterea şi antrenamentul fizic contează doar în proporţie de 25 la sută, restul trebuie să fie inteligenţă”, spunea Dijmărescu, în urmă cu ceva timp.