Doliu în PSD. A murit după 100 de zile de comă

Doliu în PSD. A murit după 100 de zile de comă

Preşedintele organizaţiei de tineret a PSD Zalău, Dan Chiş (36 de ani), a încetat din viață după ce a stat peste 100 de zile în comă.

Fostul şef al Cancelariei Prefectului fusese implicat într-un grav accident pe 25 ianuarie a.c.

În ultima perioadă, familia a încercat să-l transfere pe Dan Chiş la o clinică din Germania, însă toate planurile au fost date peste cap din cauza restricţiilor impuse din cauza pandemiei de coronavirus.

Dan Chiş, preşedintele TSD Zalău şi fost şef al Cancelariei Prefectului, a murit în noaptea de 5 mai, după ce a stat 102 zile în comă, în spitale din Cluj-Napoca şi Zalău.

În data de 25 ianuarie, tânărul se afla la volanul unui tractor fără cabină, în grădina părinţilor lui, în localitatea Sâg, pentru a transporta lemne. Din cauza terenului accidentat, tractorul s-a răsturnat, Dan Chiş fiind prins sub utilaj.

Până la sosirea echipajelor de intervenţie, bărbatul a stat blocat sub tractor, fiind găsit fără semne vitale. Paramedicii SMURD şi cadrele medicale de pe ambulanţă l-au resuscitat aproximativ o jumătate de oră, reuşind, în cele din urmă, să îl readucă la viaţă.

Ulterior, Dan Chiş a fost transportat cu elicopterul SMURD la Unitatea de Primiri Urgenţe Cluj-Napoca. După aproape trei săptămâni, liderul social-democrat a fost transferat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău.

„De astăzi, suntem mai singuri, mai trişti, mai săraci. Cuvintele sunt de prisos pentru că nimic nu poate înlocui măcar simpla prezenţă, nimic nu poate înlocui un zâmbet sau o vorbă, cum nimic nu-i poate înlocui dezinvoltura şi optimismul.

Am sperat cu toţii până în ultima clipă într-o minune. Dumnezeu l-a ales să fie o stea care să strălucească sus, în Univers. Rămâne un gol imens aici, pe Pământ. Mai ales în familia lui. Drum lin printre stele, Dane! Ne va fi dor de tine şi vom păstra vii în sufletul nostru amintirile multe, multe care ne-au rămas!

Dumnezeu să te odihnească în pace, suflet bun şi tânăr! Sincere condoleanţe familiei! Suntem alături de voi!", este mesajul transmis de către foştii săi colegi din TSD Zalău.

Ne puteți urmări și pe Google News