Autor a peste 80 de romane, eseuri şi monografii, director de reviste şi mult timp un obişnuit al televiziunii, Philippe Sollers a cunoscut notorietatea cu romanul său „Femmes” în 1983.
Scriitorul Philippe Sollers, personalitate a scenei literare franceze şi a „Tout-Parisului” (expresie care se referă la elita pariziană) timp de peste o jumătate de secol, a murit la vârsta de 86 de ani, a anunţat sâmbătă editorul său Gallimard.
Născut la 28 noiembrie 1936 la Talence, în sud-vestul Franţei, într-o familie de industriaşi, Philippe Sollers şi-a abandonat rapid studiile pentru a se dedica literaturii. Dar, mai întâi, şi-a schimbat numele de familie din Joyaux în Sollers, de la latinescul sollus” şi ars (toată arta).
La 22 de ani, Sollers devine un scriitor celebru
La vârsta de 22 de ani, a publicat primul său roman, „Une curieuse solitude”, care a fost lăudat de Louis Aragon. „Destinul de a scrie se află în faţa lui, ca o pajişte admirabilă”, a scris poetul francez. Trei ani mai târziu, în 1961, cel de-al doilea roman al său, „Le Parc”, a primit prestigiosul Prix Medicis.
Ca tânăr scriitor promiţător, Philippe Sollers a participat, în primăvara anului 1960, la crearea revistei literare „Tel Quel”. În epigraful său, revista preia o formulă a lui Nietzsche: „Vreau lumea şi o vreau aşa cum este, şi o vreau în continuare, o vreau veşnic”.
Revista îşi propunea să promoveze toate formele de avangardă. Ea a apărat mişcarea literară franceză a Noului Roman şi pe viitorul laureat al Premiului Nobel, Claude Simon.
Pentru al doilea roman al său, Seuil, a câștigat Premiul Médicis
„Tel Quel” şi-a deschis rubricile unor scriitori precum Nathalie Sarraute sau Alain Robbe-Grillet şi a apărat gânditori francezi majori precum Roland Barthes, Michel Foucault sau Jacques Derrida.
La începutul anilor 1970, revista a îmbrăţişat cauza maoismului chinezesc. În 1974, Philippe Sollers a făcut parte din delegaţia care a mers în China la invitaţia guvernului. Această orbire faţă de regimul autoritar chinez i-a adus scriitorului numeroase critici.
Ca semn al fascinaţiei sale pentru China, toate cărţile sale conţin referiri la această ţară.
După moartea lui Mao în 1976, revista îşi schimbă cursul şi îmbrăţişează cauza Statelor-Unite. Autorul publică o rubrică în „Le Monde” în care în care înfierează nu doar maoismul, ci şi marxismul, scrie Agerpres.