Lumea literaturii este mai săracă odată cu dispariția unui adevărat gardian al literelor, marele scriitor sud-african Wilbur Smith (ale cărui opere au fost publicate și în România), care a murit sâmbătă, la Cape Town, la vârsta de 88 de ani.
Veste neagră a fost confirmată pentru AFP de cel care a fost editorul charismaticului scriitor Wilbur Smith, care de-a lungul carierei a lansat mai multe volume care s-au vândut foarte bine.
Sud-africanul este cunoscut mai ales datorită numeroaselor romane de aventuri traduse în întreaga lume, inclusiv în România. Din nefericire pentru familia lui și pentru toți cei care l-au cunoscut, decesul său a survenit sâmbătă dimineață.
Conform editorului său, nimic nu anunța acest eveniment tragic. „Autorul de bestselleruri la nivel mondial Wilbur Smith a murit pe neaşteptate sâmbătă după-amiază, în casa sa din Cape Town, după o dimineaţă de citit şi scris, cu soţia sa, Niso, alături″, se arată în comunicatul de presă publicat pe site-ul Wilbur Smith Books.
Wilbur Smith are 49 de romane
Conform sursei citate, Smith a fost autorul a 49 de romane traduse în aproximativ 30 de limbi. Cărțile sale s-au vândut în 140 de milioane de exemplare.
Scriitorul a fost născut la data de 9 ianuarie 1933 în Rhodesia de Nord, Zambia de astăzi. Părinţii lui erau britanici, iar Wilbur Smith a devenit faimos încă de la primul roman, When the Lion Feeds (Festinul leilor), publicat în 1964.
Totuși, cel mai mare succes al său a fost monumentala Saga of the Courtneys (n.r. - Saga familiei Courtney). În prim-plan este o serie de treisprezece romane despre destinul unei familii.
Saga familiei Courtney, 13 romane de neuitat
Astfel, cititorii descoperă aventurile acestei familii de-a lungul a peste trei secole, de la începutul colonizării Africii de către europeni până la apartheidul din Africa de Sud.
„Wilbur Smith şi-a transportat cititorii în minele de aur din Africa de Sud, la piraţii din Oceanul Indian, spre comori îngropate în insule tropicale, în conflicte din Arabia şi la Khartoum, în Egiptul antic, în Germania celui de-Al Doilea Război Mondial, la Paris, în India, America şi Antarctica.
l le-a povestit despre nemiloşi comercianţi de diamante şi de sclavi şi despre vânători de animale mari din junglă şi savană″, a scris editorul. În finalul comunicatului de presă, editorul a mulţumit „milioanelor de fani ai lui Smith din întreaga lume care au preţuit scrierile sale incredibile″.