Fostul fotbalist și profesor de educație fizică și sport Cătălin Agafiței a murit la vârsta de 46 de ani.
Cătălin Agafiţei, fost forbalist la Farul Constanţa, a decedat la vârsta de 46 de ani. El era în directorul Școlii nr. 3 „Ciprian Porumbescu” din Constanța.
Recent, echipa Farul Constanța a făcut apel pe Facebook la oameni să doneze sânge pentru fostul fotbalist. Cătălin Agafiţei suferea de o formă de cancer.
„Fost junior al clubului nostru și fost component al echipelor constănțene, Cătălin Agafiței trece printr-un moment dificil din cauza unor probleme de sănătate- El are nevoie de sânge. Cei care doresc să doneze sânge sunt rugați să meargă la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța, cu specificația: pentru Cătălin Agafiței, Spitalul Oncologic Colțea, București! Multă sănătate, Aga!”, a fost anunţul postat de Farul Constanţa pe reţelele sociale.
La aflarea veştiimorţii fostului fotbalist, Farul Constanţa a postat un nou mesaj, de data aceasta unul de condoleanţe.
„Farul Constanta și Academia Hagi sunt alături, în aceste momente dificile, de familia fostului fotbalist și fost junior al Farului, Cătălin Agafiței.
Cine a fost Constantin Agafiţei
Cătălin Agafiţei şi-a făcut junioratul la FC Farul. Apoi a jucat la mai multe echipe constănțene din eșaloanele doi și trei. Este vorba de echipe precum Midia Năvodari, Callatis Mangalia, Portul Constanța, Oil Terminal sau CSO Ovidiu. Fost profesor titular al Școlii nr.24 și director al Școlii nr.3 din Constanța, Cătălin Agafiței s-a implicat activ inclusiv în educația școlară a zeci de copii din cadrul Academiei Gheorghe Hagi.
„Condoleanțe familiei! Dumnezeu să te odihnească în pace, Aga!”, se arată pe contul clubului lui Hagi.
Era și un apreciat profesor de sport, iar colegii au transmis un mesaj de condoleanțe, potrivit cugetliber.ro.
„Cu mare durere, colectivul Școlii nr.24 Ion Jalea din Constanța, anunță trecerea în neființă a colegului nostrum, Cătălin Agafiței, plecat mult prea devreme dintre noi. Va rămâne veșnic în inimile noastre, ne vom aminti mereu de el, de zâmbetul lui, de pasiunea cu care își face meseria de dascăl, de căldura cu care își înconjura colegii și elevii. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanțe familiei îndurerate!”.
Fostul nostru jucător, Cătălin Agafiței a decedat astăzi în urma unei boli nemiloase. În decembrie anul acesta ar fi împlinit 47 de ani. Clubul transmite condoleanțe familiei și celor apropiați – CS Gloria Băneasa
„Stimați colegi, de astăzi fotbalul Constanțean este in doliu,niciun cuvânt nu este suficient pentru a exprima regretul la aflarea veștii că unul dintre colegii noștri nu mai este printre noi.Cătălin Agafiței a fost un om bun, un coleg și un profesionist, un adevărat exemplu de corectitudine și demnitate.Cu nemărginită tristețe va fi prezent în gândurile noastre. Dumnezeu să-l odihnească prieten drag”. A scris unul dintre prietenii lui Agafiței într-o postare pe Facebook