Sâmbătă dimineață, actorul Ion Dichiseanu a părăsit, în aplauzele celor prezenți, pentru ultima oară Teatrul Nottara, pe scena căruia a jucat vreme de 40 de ani
A fost o ceremonie restrânsă, date fiind restricțiile COVID. Totuși, oamenii s-au adunat pe Magheru, în fața teatrului, să-și ia rămas bun de la actorul care le-a bucurat inimile atâta vreme.
Pentru că Ion Dichiseanu era întotdeauna elegant - ținutele lui făceau adesea furori - și preferea culoarea albă, Simona Florescu, fosta soție, Ioana, fiica lui și nepoțica, pe care Dichi o iubea ca pe ochii din cap, au ales să poarte la înmormântare, doliul alb.
Foaierul teatrului a răsunat de cântecele lui Dichiseanu - actorul era foarte talentat și la cântat - puse în surdină, iar muzica a însoțit sicriul cu trupul neânsuflețit al actorului până când mașina mortuară s-a pus în mișcare.
Sicriul a fost acoperit și steagul tricolor pentru că Ion Dichiseanu va fi înmormântat cu onoruri militare, la ora 12.00, la cimitirul Bellu.