Doi senatori AUR cer revenirea elevilor în școală din 8 februarie. În caz contrar amenință cu justiția

Ministerul Sănătății sfat părinți

Doi senatori AUR cer ca autoritățile să ia măsurile necesare pentru ca elevii să revină în școală începând cu semestrul al doilea, în 8 februarie. În caz contrar, parlamentarii amenință că vor acționa în justiție.

Senatorii AUR Rodica Boancă şi Adrian Costea au înaintat o scrisoare deschisă Guvernului, ministerelor Educaţiei şi Sănătăţii şi DSU. Ei solicită ca elevii să revină la școală, în bănci, din 8 februarie, la începutul semestrului 2.

În caz contrar, dacă autoritățile nu dau curs solicitării lor, aceștia amenință cu o acțiune în instanță. Cei doi senatori susțin că vor ataca în justiție toate hotărârile şi ordinele prin care au fost suspendate cursurile şcolare.

Revendicările celor doi senatori AUR legate de școală

În scrisoarea transmisă, Rodica Boancă şi Adrian Costea au formulat o serie de revendicări, după cum urmează:

- începerea fără întârziere a cursurilor frontale;

- recuperarea şi sistematizarea materiei prin programe de remediere, inclusiv în perioada vacanţei de vară;

- structurarea materiei pentru examenele naţionale astfel încât să poată fi parcursă în mod uniform de toţi elevii;

- decalarea examenelor naţionale din învăţământul preuniversitar şi a admiterilor în universităţi;

- organizarea, în luna februarie, a concursurilor pentru ocuparea posturilor de directori şi inspectori, cu respectarea criteriilor de concurenţă şi transparenţă;

- prezentarea datelor care au stat la baza închiderii şcolilor.

AUR acuză problemele din școală

Parlamentari AUR spun că profesorii, elevii şi părinţii sunt supuşi unui stres continuu. Pe de altă parte, faptul că nu au acces la educație reprezintă un atentat la adresa dezvoltării acestora.

„Apreciem că reacţia de închidere a şcolilor a fost una conformă pentru o perioadă redusă de timp, aşa cum s-a întâmplat simultan în numeroase alte state. Prelungirea acesteia pe termen nelimitat afectează puternic dezvoltarea cognitivă a elevilor şi evoluţia lor psiho-emoţională. Cu atât mai grav este faptul că, în această perioadă, mii de elevi nu au beneficiat de logistica necesară conectării la şcoala în regim online, adâncind astfel frustrarea şi diviziunea socială.", au arătat senatorii.

Potrivit acestora, şcoala românească este într-un grav pericol deoarece „se practică o masivă politizare”. Elevii nu dau randament în varianta virtuală a școlii, susțin senatorii, iar alţii nu au frecventat cursurile online. În acest context, se arată în scrisoare, riscul abandonului școlar masiv este cât se poate de real.