Doi militanți greci au fost introduși de SUA pe lista teroriștilor
- Ana-Maria Adamoae
- 21 aprilie 2015, 20:13
Statele Unite i-au inclus pe cei doi lideri ai organizației marxiste 17 noiembrie pe lista teroriștilor, ca măsură de protest față de o inițiativă a guvernului de extremă-stânga din Grecia prin care s-ar facilita eliberarea din închisoare a acestora, potrivit Reuters.
Astfel, Departamentul de Stat american a introdus pe lista teroriștilor numele lui Christodoulos Xiros şi Nikolaos Maziotis.
"Ca rezultat al deciziei de astăzi, toate proprietăţile pe care Xiros şi Maziotis le au sub jurisdicţie americană sunt blocate", a precizat Departamentul de Stat.
Decizia vine după ce, ieri, Parlamentul Greciei a adoptat o lege în virtutea căreia deţinuţii cu dizabilităţi puternice pot fi transferaţi în arest la domiciliu, de această inițiativă putând beneficia și cei doi lideri ai grupării 17 Noiembrie.
Potrivit presei elene, situaţia va fi discutată la Washington de ministrul grec de Externe, Nikos Kotzias, şi de secretarul de Stat american, John Kerry.
Organizaţia Revoluţionară 17 Noiembrie a fost un grup marxist de gherilă urbană format în anul 1975 şi anihilat în 2002, responsabil de moartea a 23 de oameni în 103 atentate comise împotriva unor ţinte americane, britanice şi elene.