Doi fraţi ai preşedintelui venezuelean Chavez sunt anchetaţi pentru corupţie

Doi fraţi ai preşedintelui venezuelean Chavez sunt anchetaţi pentru corupţie

Ministerul Public de la Caracas a anunţat azi că a ponit o anchetă împotriva a doi dintre fraţii lui Hugo Chavez. Aceştia sunt acuzaţi că au intrat în posesia a cel puţin cinci proprietăţi sub identităţi false, relatează AFP, preluată de Mediafax.

Un purtător de cuvânt al ministerului a precizat că ancheta va fi condusă de doi procurori şi va viza achiziţiile  pe care cei doi fraţi ai preşedintelui, Argenis şi Narciso Chavez le-au făcut . Este vorba despre proprietăţi din regiunea Barinas. Sumele la care se ridică achiziţiile se ridică de la 186.000 de dolari ( 117 350 euro), până la 372.000 de dolari (234.700 de euro). Plângerea a fost depusă de către deputatul Wilmer Azuaje, reprezentant socialist în Congres, reprezentantul statului Barinas, de unde este originar preşedintele Chavez. Acesta apreciază că numărul proprietăţilor pe care cei doi fraţi şi le-au însuşit se ridică la 17. Deputatul îşi justifică solicitarea prin documente notariale.

(13:13)

Ne puteți urmări și pe Google News