Doi deputaţi prinşi că au votat în locul colegilor ar putea fi sancţionaţi

Doi deputaţi prinşi că au votat în locul colegilor ar putea fi sancţionaţi

Deputaţii Ciprian Luca (PSD) şi Vasile Berci (PNL) ar putea fi sancţionaţi, după ce la o şedinţă de plen ar fi votat, ilegal, şi pentru colegii absenţi.

Colegii deputaţi din Comisia Juridică le vor discuta sancţionarea la solicitarea Institutului pentru Politici Publice (IPP). "S-a hotărât ca solicitarea să fie trimisă la Comisia juridică pentru un punct de vedere" a precizat secretarul Camerei Niculae Mircovici, citat de Agerpres. Organizaţia neguvernamentală susţine că, în şedinţa din 8 martie, deputaţii Ciprian Luca şi Vasile Berci au fost filmaţi de către jurnalişti în timp ce votau în numele altor colegi care absentau. În consecinţă, IPP solicită sancţionarea celor doi, dar şi a colegilor acestora în locul cărora au votat. IPP cere ca deputaţilor care au încălcat regulamentul votând "la două mâine" să li se interzică participarea la lucrările Camerei Deputaţilor timp de 15 zile, să fie excluşi temporar sau să li se suspende indemnizaţia lunară şi drepturiler ce ţin de calitatea de parlamentar, cu excepţia imunităţii.

Ne puteți urmări și pe Google News