Doi bărbaţi suspectaţi că au sechestrat o femeie şi au obligat-o să se prostitueze au fost reţinuţi de DIICOT.
Doi bărbați au fost puși sub acuzaţia de trafic de persoane, urmând să fie prezentaţi joi în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Potrivit unui comunicat al DIICOT transmis AGERPRES, victima a fost răpită marţi de pe centura municipiului Constanţa.
„În fapt s-a reţinut că, la data de 30.07.2019, în jurul orelor 15,00, în timp ce se afla pe centura municipiului Constanţa, o persoană de sex feminin a fost luată împotriva voinţei sale de către inculpaţii A.A. şi Ş.O., prin folosirea de violenţe fizice şi verbale, şi transportată în municipiul Râmnicu Sărat, unde a fost adăpostită la o pensiune, în scopul exploatării sexuale. Ulterior, persoana vătămată a fost transportată în zona unei staţii Peco din municipiul Râmnicu Sărat, unde a fost constrânsă să întreţină relaţii sexuale contra cost cu două persoane, în schimbul sumei de 100 lei, bani însuşiţi de inculpatul Ş.O”, se precizează în comunicat.
Cei doi au transportat victima în aceeaşi zonă şi în cursul zilei de miercuri, în scopul exploatării sexuale, însă femeia a abordat un echipaj de poliţie care se afla în patrulare şi a reuşit să scape.
Conform unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române, victima are 30 de ani, în timp ce agresorii sunt în vârstă de 20, respectiv 40 de ani.
Cei doi inculpaţi urmează să fie prezentaţi Tribunalului Buzău cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Procurorii DIICOT au acţionat împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău.