Filmul „Lost in Translation“ i-a adus actorului Bill Murray cele mai mari premii din carieră, iar pe Scarlett Johansson a propulsat-o la Hollywood.
În 2003, la vremea la care juca rolul unui star hollywoodian rătăcit în Japonia, Bill Murray avea 53 de ani, făcuse peste 30 de filme şi nu fusese încă remarcat de Academia Americană de Film. Pe de altă parte, Scarlett Johansson avea numai 19 ani şi 2003 fusese un an plin pentru ea. Sofia Coppola a declarat în nenumărate rânduri că, scriind scenariul pentru „Lost in Translation“ / „Rătăciţi printre cuvinte“, filmul care va fi distribuit pe DVD, de EVZ, mâine, l-a avut în minte pe Bill Murray. „Are această latură drăguţă, care te face să-l iubeşti. M-am gândit că ar fi amuzant să fie văzut în acest kimono în Japonia, unde nu e deloc în elementul lui.“ Bill Murray, student la Sorbona Până la „Lost in Translation“, Bill Murray începuse cu comedie (într-o trupă de improvizaţie), continuase cu comedie - „Meatballs“ (1971), „Caddyshack“ (1980), „Stripes“ (1981) şi „Tootsie“ (1982). Pentru a-şi finanţa adaptarea romanului lui W. Somerset Maugham, „The Razor’s Edge“, prima sa partitură dramatică, a fost de acord să joace în „Ghostbusters“ (1984). Dar pentru că „The Razor...“, un film la care ţinea şi la al cărui scenariu este coautor, nu a avut prea mare succes, Murray a decis să ia o pauză. În cei patru ani de respiro a studiat istoria şi filosofia la Sorbona. Când s-a reîntors la film, în 1988, s-a îndreptat tot spre comedie, cu „Scrooged“, apoi, un an mai târziu, cu „Ghostbusters II“.
Începutul anilor ’90 a fost de bun augur cu mult apreciatele „What About Bob?“ şi „Groundhog Day“. Alte momente semnificative ale carierei sale au fost cele două colaborări cu Wes Anderson - „Rushmore“ (1998) şi „The Royal Tenenbaums“ (2001) -, lucrul cu fraţii Farrelly („Kingpin“, 1996) şi rolul Polonius, din „Hamletul“ lui Michael Almereyda.
Dar numai rolul din „Lost in Translation“ i-a adus un succes atât de mare: şapte nominalizări la premii prestigioase, dintre care cea mai importantă, la Oscar, şi 17 premii de interpretare dintre care cel mai important, Globul de Aur. Fata cu cercel, rătăcită printre cuvinte Despre motivele pentru care a ales-o pe Scarlett Johansson pentru rolul Charlotte din „Lost in Translation“, Coppola a declarat într-un interviu: „Mi-a plăcut în «Manny & Lo». Are ceva aparte, creează bine personajul acela inteligent şi orgolios. Şi pare mult mai în vârstă decât este. Are o calitate naturală“. Înainte de anul 2003, Johansson nu numai că nu era străină de platourile de filmare, dar se şi făcuse remarcată, încă de la 14 ani, în „The Horse Whisperer“, al lui Robert Redford. Aprecierile şi laudele s-au reîntors curând după aceea, în 2001, când a jucat în „Ghost World“. Peste doi ani, în 2003, Johansson avea să ajungă la apogeul carierei sale cu două nominalizări la aceeaşi ediţie a Globurilor de Aur: pentru „Lost in Translation“ şi pentru „Fata cu cercel de perlă“. Peste alţi doi ani a venit şi a treia nominalizare, pentru rolul jucat în filmul unuia dintre idolii săi, Woody Allen („Match Point“, 2005). ÎNTALNIRE „Ca şi cum l-aş fi văzut pe Bill Clinton“ Întrebată despre întâlnirea sa cu Bill Murray, Scarlett Johansson a spus că, deşi nu i se întâmplă des, a avut unul dintre momentele acelea în care a fost „lovită“ de celebritatea actorului. „Pot să număr pe degete momentele de genul ăsta, a spus ea. Mi s-a întâmplat cu Patrick Swayze, Bill Clinton şi alţi câţiva. Dar cu Bill a fost ca atunci când l-am văzut pe Bill Clinton.“ Una dintre scenele care i-a pus probleme lui Johansson este cea în care a trebuit să apară în lenjerie intimă. „Mâncasem atât de mult Udon, încât m-am gândit că nu o să arăt deloc decent.“ Sofia Coppola nu a luat însă în seamă protestele actriţei şi a încercat să o convingă să se conformeze, pentru că scenariul trebuia respectat. Ca să o scape de inhibiţie, regizoarea a făcut o înţelegere cu actriţa. A încercat ea întâi „costumaţia“, ca Johansson să aibă un „preview“. „Dar, desigur, Sofia e slabă, are un corp elegant şi arăta fantastic. Aşa m-a convins.“