Doi alpiniști români auzați că au dat șpagă ca să escaladeze vârful K2, din Himalaya | Memoria EVZ

Câțiva alpiniști cehi au acuzat oficial o pereche de alpiniști români, soții Ecataterina și Bogdan Cuibuș, că ar fi dat mită pentru a escalda „hoțește”, fără să-și aștepte rândul, cel de-al doilea vârf al lumii, K2, de 8511 metri.

Ei ar fi încercat să fenteze taxa de 12.000 de dolari care trebuia plătită, preferând să-i mituiască pe cărăîușii pakistanezi care le-au cărat bagajele până la tabăra de bază de la 4.500 de metri altitudine. În plus, cei doi au tras și o ceartă românească pe muntele himalayan, ajungându-se ca poliția pakistaneză să aplaneze conflictul domestic. Nu se știe nici până azi dacă cei dou au reuși, sau nu, oficial sau neoficial, să escaladeze vârful K2.

INFO

Federația Română de Alpinism nu a recunoscut niciodată „performanța” soților Cuibuș, ba chiar avea dubii că cei doi ar fi urcat mai sus de tabăra de bază.

CV

Ștefan Cândea și Sorin Ozon au fot reporteri ai secției „Investigații” a EVZ în timpul în care ziarul a fostcondus de Cornel nistorescu. Ozon a mai lucrat și la Academia Cațavencu. Ambii au devenit free-lanceri colaborând cu Centrul Român pentru Jurnalism independent.