Document uluitor. România lui Ceaușescu producea mai multă energie electrică decât în anul 2022. Exclusiv

E România pe vremea lui Ceaușescu producea mult mai multă energie electrica și extrăgea mult mai mult gaz metan decât în zilele noastre. O notă a Direcției de Contrainformații Economice a Securității, aflată în volumul de documente desecretizat recent de Serviciul Român de Informații, ne arate acest lucru.

Din același noian de documente clasificate de către SRI am mai identificat unul care lasă mulți români cu gura căscată. Potrivit unei note a Securității întocmită în data de 16 decembrie 1989, deci cu câteva zile înainte ca Nicolae Ceaușescu să devină un capitol sângeros din istoria României, se făcea o analiză cu privire la alimentarea cu energie electrică.

Astfel, producția ce trebuie realizate potrivit programului era de 9.200 MW, dar fusese realizată doar  parțial, respectiv 8.970 MW. De unde proveneau scăderile? Păi, din faptul că centralele pe cărbune produseseră cu 400 MW mai puțin, ca și centrale pe hidrocarburi,  în schimb își făcuse datoria centrale hidroelectrice. Totul în condițiile în care consumul fusese undeva la 9.870 MW.

După cum spun specialiștii Securității, în decembrie 1989, "centralele pe cărbune înregistraseră variații mari, întrucât grupurile de mare putere de la Rovinari și Turceni și Doicești ieșiseră din funcțiune". Celebra termocentrală Mintea continua să realizeze nu mai 1/3 din capacitatea nominală, "în principal datorită spargerilor repetate de țevi la cazanul de la abur, cauzate de folosirea unui cărbune necorespunzător calitativ". Ieri, Mass Global Energy a devenit proprietarul Termocentralei Mintia, după ce achitat, marţi, contravaloarea în lei a sumei de 91,2 milioane de euro. Astfel, Termocentrala Mintia a fost valorificată la 100% din valoarea sa de piaţă, în procedura de insolvență.

Cât produce astăzi România?

Potrivit datelor furnizate de Transelectrica, pentru ziua de 16 decembrie 2022, producția media realizată a fost de 7.104 MW, cu un minim de 6.121 MW și un maxim de 8.347 MW. Deci în 1989 produceam 8.970 MW, iar 33 de ani mai târziu cu 1.800 MW mai puțin. Consumul era 6.400 MW în 2022, iar în 1989 de 9.870 MW, o diferență explicabilă prin dispariția industriei de acum 33 de ani.

Haideți să vedem cum reușea România pe vremea lui Ceaușescu se echilibreze balanța energetică. Astfel, în 16 decembrie 1989, se reușise depășirea producției de energie electrică la Porțile de Fier cu 1.2.000.000 kWh, fusese suplimentată producția la hidrocentrale cu circa 400 MW, dar mai ales fuseseră aplicate restricții în 215 orașe pe un interval de 1-14 ore și în 2163 de localități rurale pe intervale de 1-18 ore.

Nu numai populația fusese atinsă de această penurie. Astfel un număr de 265 de întreprinderi, dintre care "36 de interes republican fuseseră deconectate automat pe durate însumând de la cinci minute la patru ore".

Gazul Metan, producție mai mare pe vremea lui Ceaușescu

În privința gazului metan conform programului trebuiau asigurate resurse de 116.000.000 de metri cubi, și fusese realizate 115.000.000 metri cub de gaz cu o producție din import din import de 23 de mil. m.c. și o producție internă de 94 mil.m.c.

Acum se extrage o cantitate infinit mai mică, sub 30 de mil.m.c., de aceea zăcământul descoperit în marea Neagră având o importanță uriașă pentru România.

Concluzia ultimei părți a documentului realizat de Securitate în 16 decembrie 1989 este una pe care românii au resimțit-o din plin: "Continuă să fie afectate condițiile de confort în instituții și locuințele cetățenilor din Capitală și din localități ale județelor Arad, Brașov, Iași, Satu Mare și Timiș datorită temperaturilor reduse ale agentului termic și apei calde furnizate, cât și ca urmare a presiunii scăzute a gazelor de la bucătărie, fapt ce determină nemulțumiri și comentarii negative în rândul populației".

Nota declasificată de SRI Producția de energie electrica în decembrie 1989. sursa: SRI

Nota declasificată de SRI Pg 2. Producția de energie electrica în decembrie 1989. sursa: SRI

Nota declasificată de SRI Pg 3 Producția de energie electrica în decembrie 1989. sursa: SRI