Robert Turcescu a prezentat, în emisiunea "Sub semnul întrebării", de la postul B1 TV, un document care are legătură cu prezenţa în România a unui om de afaceri rus Alexander Kondyakov şi înainte de referendumul de demitere a preşedintelui din 2007, şi înainte de referendumul care va avea loc anul acesta.
Pentru a înţelege mai bine legătura, EVZ vă prezintă cronologia evenimentelor din 2007 şi până în 2012: 11-12 APRILIE 2007 Kondyakov a fost în Romania pe 11 şi 12 aprilie în interesul companiei Novocom, pe care o reprezintă şi că a discutat cu mulţi oficiali, însă nu despre suspendarea lui Traian Băsescu, a susţinut acesta pentru BBC. "Nu ştiu de ce Traian Băsescu mi-a menţionat numele. Sunt gata să mă întâlnesc cu domnul Băsescu pentru a discuta acest lucru. Repet, nu avem nimic cu el, iar interesele noastre sunt doar economice", a spus Kondyakov. 4 MAI 2007 Preşedintele suspendat, Traian Basescu, a declarat în interviul acordat "României libere", în data de 4 mai 2007, că ar exista informaţii despre structuri externe care ar fi fost interesate în destabilizarea României. Traian Băsescu a rostit un nume, Kondyakov, un personaj considerat important şi care ar fi făcut o vizită în România cu puţine zile înainte de votul din Parlament pentru suspendarea preşedintelui. "Nu pot spune decât un singur lucru: priviţi cu multă atenţie afirmaţiile făcute de fostul şef al SIE, Ioan Talpeş. Este interesant, de asemenea, dacă a fost vreo vizită a unui domn foarte important, Kondyakov, cu vreo două-trei zile înainte de votul de suspendare dat de Parlament. Poate politicienii cu care s-a întâlnit pot spune mai multe", a afirmat, misterios, Băsescu. Ioan Talpeş declarase că "Rusia nu a întrerupt niciodata o politică de presiune şi control a României". 5 MAI 2007 INTERVIU EVZ cu Alexandr Kondyakov
- În 2007, Evenimentul zilei a fost singurul ziar din România care a stat de vorba cu controversatul Alexandr Kondyakov. El i-a a cordat jurnalistului Silviu Sergiu un scurt interviu.
Kondyakov: "Am avut întâlniri fără legătură cu suspendarea"
"Evenimentul zilei": V-aţi întâlnit cu politicieni români înainte de suspendarea preşedintelui Traian Băsescu? Alexandr Kondyakov: Da. Este adevărat că m-am întâlnit cu politicieni români, dar aş vrea să precizez că nu exista nicio legătură cu suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.
Dar de ce v-aţi întâlnit? Eu m-am întâlnit de mai multe ori cu politicieni români, pentru ca am ajutat cât am putut la dezvoltarea relaţiei bilaterale dintre România şi Rusia.
Cine sunt aceşti politicieni? Nu vă pot spune. Am avut întâlniri informale şi nu am acordul lor să le dezvălui identitatea.
Când aţi fost în România? În a doua jumătate a lunii aprilie.
Cum comentaţi asocierea dv. cu suspendarea lui Traian Băsescu? Nu comentez. 7 MAI 2007 EVZ dezvăluia la câteva zile după declaraţia lui Traian Băsescu că omul lui Putin, Alexandr Kondyakov, s-a întâlnit, la Bucureşti, cu premierul Călin Popescu-Tăriceanu, cu senatorul PNL Radu Stroe şi cu Cozmin Guşă, liderul PIN. Potrivit acestora, unul dintre obiectivele vizitei lui Kondyakov a fost negocierea unei deplaăari oficiale a lui Tăriceanu la Moscova. Discuţia a avut loc fix cu o săptămână înainte de suspendarea preşedintelui Băsescu.
La rândul său, Radu Stroe, şeful Comisiei de Control a SRI, confirma întâlnirea: "Kondyakov îşi cauta de lucru pentru că ştie că va fi o perioada de alegeri aici. Noi ne-am văzut de treabă, iar el a fost lăsat să spună ce vrea. Dar nu s-a concretizat nimic. Kondyakov e un fel de Săftoiu al lui Putin". Potrivit BBC, numele lui Aleksandr Kondyakov apare pe internet ca director executiv al Novocom, un centru de analiză politică din Moscova care le asigura consultanţă în domeniul informaţiilor guvernului rus şi presedintelui Putin, membru al mişcării ruse "Liderii viitori ai noului mileniu", dar si al Marii Loji Masonice Ruse (Mare Secretar al Lojii - n.n.). şi, nu în ultimul rând, consilier al preşedintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin, conform prezentării sale de pe site-ul Centrului European de Studii Politice.
19 IUNIE 2012
Pe de altă parte, Robert Turcescu a prezentat în emisiune un document prin care se cerea aprobarea unei vize de România în perioada 25 mai - 25 iunie 2012 pe numele lui Alexander Kondyakov, demostrând astfel că personajul în cauză a fost prezent în România înaintea referendumurilor de demitere a preşedintelui din 2007 şi din 2012.
- Băsescu la GDS: Generaţia tânără din PSD, mult mai rea decât generaţia lui Iliescu
- TELEORMAN. USL vrea să scoată 80% din electorat cu TOMBOLE
- Cezar Preda: Dacă referendumul este invalidat, Traian Băsescu trebuie să se întoarcă la Cotroceni
- UDMR: Maghiarii din România să voteze la referendum "după conştiinţă"
- USL MAI INVENTEAZĂ O MANEVRĂ. Referendum de două zile pentru a-l demite pe Băsescu
- Traian Băsescu cere clarificarea regulilor după care se va desfăşura referendumul